Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întâlniri în jurul lui Benjamin Fondane

Publicat in Romania Literara, miercuri 12 noiembrie 2003 ·

Sub acest titlu au fost publicate în 2002, la Editura Parole et Silence – prin grija profesoarei Monique Jutrin – actele Colocviului organizat în aprilie 1998 la Royaumont, pentru a marca centenarul naşterii poetului, criticului şi filosofului franco-român. Structurate în patru secvenţe (Opera filosofică şi critică, Opera poetică, Opera românească şi Bibliografie), cele 21 de comunicări retrasează liniile cele mai expresive ale unui portret al lui B. Fundoianu-Fondane, restituit actualităţii după o prea lungă absenţă din primul plan al atenţiei publice. Într-adevăr, acest scriitor de superioară dotare, stabilit la Paris în 1923, după ce publicase la Bucureşti o importantă culegere de eseuri – Imagini şi cărţi din Franţa, în 1922 – şi care urma să-şi tipărească în volumul din 1930, Privelişti, versurile scrise în româneşte între anii 1917-1923, rămăsese multă vreme într-un fel de penumbră, cel puţin în Franţa. Înainte de a sfârşi tragic în lagărul nazist de la Birkenau în octombrie 1944, el scrisese, totuşi, câteva cărţi remarcate în momentul apariţiei, precum originalul eseu Rimbaud vagabondul, în 1933, apoi Conştiinţa nefericită, care-l plasa, în 1936, în miezul dezbaterilor filosofice în jurul existenţialismului, un Fals tratat de estetică în 1938, sau acel studiu fundamental, apărut postum, în 1947, Baudelaire şi experienţa prăpastiei. Prea rar era pronunţat, de asemenea, în aceşti ani, numele poetului Fondane, autor al câtorva culegeri ca Ulysse (1933), Titanic (1936) şi – iarăşi postum – Exodul (1965).

“Actualitatea reînnoită” a operei lui Fondane, despre care vorbeşte Monique Jutrin în Cuvântul înainte, se încearcă a fi probată, într-un prim timp, la nivelul relecturii reflecţiei sale filosofice. Mai întâi, Michael Finkenthal (de la Universitatea din Ierusalim), analizează traseul discipolului lui Lev Şestov, care începuse prin a-l urma pe fil

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 6 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 10 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 9 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 4 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 4 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°