Sub acest titlu au fost publicate în 2002, la Editura Parole et Silence – prin grija profesoarei Monique Jutrin – actele Colocviului organizat în aprilie 1998 la Royaumont, pentru a marca centenarul naşterii poetului, criticului şi filosofului franco-român. Structurate în patru secvenţe (Opera filosofică şi critică, Opera poetică, Opera românească şi Bibliografie), cele 21 de comunicări retrasează liniile cele mai expresive ale unui portret al lui B. Fundoianu-Fondane, restituit actualităţii după o prea lungă absenţă din primul plan al atenţiei publice. Într-adevăr, acest scriitor de superioară dotare, stabilit la Paris în 1923, după ce publicase la Bucureşti o importantă culegere de eseuri – Imagini şi cărţi din Franţa, în 1922 – şi care urma să-şi tipărească în volumul din 1930, Privelişti, versurile scrise în româneşte între anii 1917-1923, rămăsese multă vreme într-un fel de penumbră, cel puţin în Franţa. Înainte de a sfârşi tragic în lagărul nazist de la Birkenau în octombrie 1944, el scrisese, totuşi, câteva cărţi remarcate în momentul apariţiei, precum originalul eseu Rimbaud vagabondul, în 1933, apoi Conştiinţa nefericită, care-l plasa, în 1936, în miezul dezbaterilor filosofice în jurul existenţialismului, un Fals tratat de estetică în 1938, sau acel studiu fundamental, apărut postum, în 1947, Baudelaire şi experienţa prăpastiei. Prea rar era pronunţat, de asemenea, în aceşti ani, numele poetului Fondane, autor al câtorva culegeri ca Ulysse (1933), Titanic (1936) şi – iarăşi postum – Exodul (1965).

“Actualitatea reînnoită” a operei lui Fondane, despre care vorbeşte Monique Jutrin în Cuvântul înainte, se încearcă a fi probată, într-un prim timp, la nivelul relecturii reflecţiei sale filosofice. Mai întâi, Michael Finkenthal (de la Universitatea din Ierusalim), analizează traseul discipolului lui Lev Şestov, care începuse prin a-l urma pe fil