Virgil Stănescu este unul dintre nu­mele confiscate frumos de în­tâm­plările baschetului. Biografia sa de jucător este aproape completă şi îi confirmă corect statura. A adunat experienţe profitabile în România şi în America, în Rusia şi în Germania, în Turcia şi în Belgia. A mai jucat şi prin Italia, iar acum, la 34 de ani, ar avea dreptul să lenevească egoist spre un final de carieră confortabil. Dar performanţa şi mediocritatea nu-şi împart niciodată locuri comune. Virgil Stănescu continuă să se raporteze analitic la reuşitele şi nereuşitele sale sportive, încercând să corecteze în beneficiul altora, în beneficiul unor cariere neîncepute sau abia bănuite, restanţele reproşabile din propria carieră. Materializarea acestei gene­roase intenţii a căpătat contur prin or­ganizarea unui camp în cadrul căruia, timp de o săptămână, aspiranţii la o carieră sportivă au ocazia să se fami­l­­­iarizeze cu lumea baschetului trăind în imediata vecinătate a unor modele, altfel intangibile. "Basquareball" se află deja la a patra ediţie şi debutează astăzi la Bucureşti.

Investiţiile, materiale şi de suflet, presupuse de organizarea Basquareball au justificare simplă în opinia lui Virgil Stănescu şi a prietenilor care-i sunt alături. Virgil spune că aceasta nu este decât confirmarea faptului că ei au înţeles comportamentul care defineşte corect baschetul şi că, în consecinţă, au obligaţia de a da înapoi acestui sport împrumuturile contractate la debutul lor în carieră. Nici obiec­tivele pe care şi le propune Virgil Stănescu şi compania nu sunt străi­ne de amintirea debutului. An­tre­no­rii din baschet, oricât de iscusiţi ar fi ei, au comunicare doar profesio­nală cu sportivul începător. În cadrul unui camp, în schimb, dispare orice barieră a comunicării. Mo­de­lele sunt pe teren şi în acelaşi joc cu as­piranţii. Sunt aproape, foarte aproape, ima­ginea şi fapta lor în­lo­cui