Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia cere autorităţilor siriene expulzarea "extremiştilor"

Publicat in Amos News, luni 22 iulie 2013 ·

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a emis un nou apel în care cere guvernului şi opoziţiei siriene să coopereze pentru expulzarea "teroriştilor şi extremiştilor" din Siria.

Cu ocazia întâlnirii avute cu adjunctul premierului sirian pentru Probleme Economice Qadri Jamil, desfăşurate la Moscova, Lavrov a afirmat că acordul de luna trecută, din Irlanda de Nord, conform căruia cele două părţi se angajau să coopereze pentru expulzarea extremiştilor, ar trebui "să devină unul dintre principalele puncte ale viitoarei conferinţe de pace".

"Spre regretul nostru, spre deosebire de guvernul sirian, o importanţă parte a opoziţiei siriene, inclusiv Consiliul Naţional, nu şi-a exprimat dorinţa de a face acest lucru", a declarat Lavrov.

Vizita lui Jamil are loc pe fondul negocierilor dintre Rusia şi SUA cu privire la organizarea unei conferinţe în problema siriană, dar există divergenţe cu privire la amploarea unei astfel de conferinţe.

Guvernul sirian şi-a exprimat dispoziţia de a participa la o astfel de conferinţă.

Aliaţi tradiţionali, Rusia şi Siria negociază posibilitatea extinderii unui credit rusesc pentru Damasc, pentru a ajuta economia siriană, afectată de războiul civil, a anunţat Jamil, care şi-a exprimat speranţa că un acord în această problemă va fi negociat până la sfârşitul acestui an.

Activiştii sirieni au anunţat că trupele guvernamentale au ucis cel puţin 75 de rebeli în ultimele 24 de ore în Damasc. 49 dintre aceştia au fost împuşcaţi cu ocazia unei ambuscade în suburbia Adra, din nordestul damascului, în timp ce încercau să intre în capitală, de o unitate de elită loială preşedintelui.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a emis un nou apel în care cere guvernului şi opoziţiei siriene să coopereze pentru expulzarea "teroriştilor şi extremiştilor" din Siria.

Cu ocazia întâlnirii avute cu adjunctu

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zece ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Legea merge la promulgare

Ziare.com acum 27 minute
Camera Deputaţilor a adoptat marți, 14 mai, decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. Cazanciuc spune că, din momentul

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Evadare spectaculoasă pe o autostradă din Franţa. Un convoi a fost atacat, doi poliţişti au murit

Mediafax acum o ora
O evadare spectaculoasă a avut loc pe o autostradă din Franţa. Un convoi care transporta un deţinut a fost atacat pe şosea de mai multe persoane înarmate. Doi poliţişti au murit în urma luptelor, iar un deţinut a evadat.

CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER - surse

News.ro acum 19 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Datele și orele de start pentru meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein, ultimele ale României înainte de EURO

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat orele la care vor avea loc ultimele două meciuri amicale ale naționalei înainte de EURO 2024, cu Bulgaria, respectiv Liechtenstein. Astfel, România - Bulgaria se va juca pe 4 iunie de la ora 21:30, iar România -

BNR: Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, până la 177,726 miliarde euro

News.ro acum o ora
Datoria externă totală a României a crescut în primele trei luni cu 7,643 miliarde euro, până la 177,726 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). ”În perioada ianuarie - martie

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 4 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°