Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi a primit truse laparoscopice noi (FOTO)

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

La cea mai mare maternitatea din Moldova au ajuns două truse de laparoscopie în valoare totală de aproximativ 200.000 de euro. Cele deja existente erau vechi de 15 ani.

Două truse moderne de laparoscopie au ajusn zilele trecute la cea mai mare maternitate din Capitala Moldovei. Acestea au fost achiziţionate de Ministerul Sănătăţii printr-un program al Băncii Mondiale şi au costat aproximativ 200.000 de euro.

Daţi click pe imaginile de mai sus pentru mai multe poze cu echipamentul nou

Noile dispozitive vor permite realizarea de intervenţii chirurgicale compelxe, fără incizie. Printre avantajele noii aparaturi se numără vindecarea mult mai rapidă a pacientelor, cheltuieli mai reduse, dar şi instruirea rezidenţilor.

„Aceste două truse de laparoscopie sunt foarte utile şi sun aspect didactic pentru că toţi rezidenţii de obstetrică ginecologie de la noi vor învăţa să facă celeoscopii diagnostice şi intervenţionale. Printre avantaje, nemaifăcându-se o incizie în peretele abdominal, recuperarea este foarte scurtă. Din punct de vedere al aspectului financiar, spitalizarea fiind mai scurtă, cheltuielile sunt mai scurte. Este atât avantajul pentru paciente, dar şi pentru spital pentru că există un rulaj mai mare de paturi, un număr mai mare de cazuri rezolvate şi este foarte important că după aceste intervenţii laparoscopice femeile se reinseră în viaţa de familie şi se pot duce la serviciu mult mai repede şi deci recuperarea e mult mai uşoară", spune doctorul Mircea Onofriescu, managerul Maternităţii „Cuza Vodă" Iaşi.

Trusele de laparoscopie existente în spital erau vechi de aproximativ 15, instrumentarul era depreciat şi nu mai puteau fi folosite la operaţii.

„Ministerul Sănătăţii a achiziţionat în 1997 primele truse de laparoscopie care au funcţionat în maternitatea noastră, sigur că ele sunt depăşite şi uzate din punct de vede

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 32 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 31 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 55 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°