În mod tradiţional, în toate regiunile din apropierea mărilor şi oceanelor, algele sunt parte a unui meniu echilibrat. În alte părţi ale lumii, ele sunt mai mult cunoscute ca produse farmaceutice primare sau secundare. Pentru cei care ştiu cât de bogate sunt în minerale şi oligo-elemente, algele cunoscute şi sub denumirea de "legumele mării", devin un deziderat la orice masă. Poate că unii întorc capul în momentul în care aud că ar putea mânca o farfurie cu alge, dar dacă ar afla că au mulţime de calităţi – sunt savuroase, economice, uşor de asimilat – atunci cu siguranţă nu ar mai ezita să le mănânce şi să le recomande.
În Franţa, un vizionar a ales chiar să îmbrăţişeze o meserie necunoscută până la el, cea de... pescar de alge. Guy Balahy a întreprins o anchetă între pescarii bătrâni, care auziseră despre aşa ceva în trecut, şi apoi, singur într-o barcă, s-a aventurat în larg, devenind primul pescar modern de alge din largul coastelor bretone. Datorită lui, care nu a ezitat să pună în valoare (din nou) acest preţios produs al mării, restaurantele franceze şi-au diversificat meniurile, aducând în prim-plan reţete bogate în iod şi impregnate cu parfumul mării. Ca şi în cazul vechilor pescari de alge ai Europei medievale, ca şi în cazul pescarilor de azi din Extremul Orient, ei culeg algele din apele adânci, le sortează şi le usucă la soare înainte de a le pune în consum.
"Osul oceanului" şi "spaghetele" de abanos
Printre cele mai răspândite alge comestibile se numără şi o varietate de algă brună, cunoscută sub numele de "kombu" şi sub renumele de "osul oceanului". Şi asta pentru că, asemeni osului de vită, se foloseşte pentru a prepara o supă-bază (un "bouillon", cum ar spune bucătarii din ţara lui Guy Balahy), foarte bună pentru dieta bebeluşilor plăpânzi, precum şi a adulţilor aflaţi în convalescenţă. "Kombu" e uşor de recunoscut, avân