Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a hotărât în şedinţa de marţi 16 noiembrie reducerea comisioanelor de tranzacţionare cu 50% pentru toate instrumentele financiare disponibile la tranzacţionare pe pieţele administrate de BVB.
Reducerea este valabilă în perioada 17 noiembrie - 31 decembrie 2010. Astfel, dacă pentru tranzacţionarea acţiunilor pe piaţa principală (regular) se plătea până acum un comision de 0,117% la vânzare şi 0,045% la cumpărare, până la finele anului comisioanele vor fi de 0,0585% la vânzare şi 0,0225% la cumpărare. Bursa percepe aceste comisioane de la firmele de brokeraj care folosesc sistemul BVB, care le includ mai departe în comisioanele percepute de la clienţi.
O scădere a comisioanelor de către BVB ar trebui să determine astfel şi o scădere a comisioanelor plătite de investitori brokerilor, însă unele firme de brokeraj ar putea folosi aceste reduceri pentru a-şi mai regla poziţia financiară pe finalul anului, în condiţiile în care brokerii s-au confruntat în ultimele luni cu o scădere dramatică a veniturilor pe fondul tranzacţiilor mici de pe Bursă. Reducerea de comisioane ar însemna o scădere cu circa 81.000 de euro a veniturilor BVB, luând în calcul o valoare a tranzacţiilor cu acţiuni de circa 100 mil. euro până la finalul anului.
Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a hotărât în şedinţa de marţi 16 noiembrie reducerea comisioanelor de tranzacţionare cu 50% pentru toate instrumentele financiare disponibile la tranzacţionare pe pieţele administrate de BVB.
Reducerea este valabilă în perioada 17 noiembrie - 31 decembrie 2010. Astfel, dacă pentru tranzacţionarea acţiunilor pe piaţa principală (regular) se plătea până acum un comision de 0,117% la vânzare şi 0,045% la cumpărare, până la finele anului comisioanele vor fi de 0,0585% la