Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şef de Fisc petrecăreţ pe banii escrocilor

Publicat in Adevarul, vineri 20 noiembrie 2009 · ·

Fostul şef al Gărzii Finaciare Timiş Ionel Olari, arestat preventiv pentru 29 de zile sub acuzaţia de luare de mită în dosarul „Afacerea Radisson", a fost încătuşat după ce a încercat să influenţeze mai mulţi martori.

Mai mult, fostul şef al Fiscului din Timiş - funcţie pe care Olari a ocupat-o din 1991 până în luna mai 2009 - a negat că ar fi beneficiat de două excursii în Franţa şi în Spania plătite cu 10.254 lei şi respectiv 1.015 lei, de către Ciprian Nistor, arestat în aceeaşi cauză după ce în calitate de acţionar al Radisson Investment Group SRL a înşelat peste 100 de persoane.

Doi colegi ai lui Ionel Olari - Gheorghe Stanciu şi Dumitru Mureşan - au fost „prinşi" la detectorul de minciuni că au ascuns adevărul în momentul în care au declarat în faţa anchetatorilor că au fost de faţă în momentul în care fostul şef al Fiscului din Timiş i-ar fi achitat lui Ciprian Nistor contravaloarea excursiilor.

Publicitate pentru firma fiului

De asemenea, conform DNA, fiul lui Ionel Olari, Răzvan ar fi efectuat o excursie în Thailanda, la Bangkok, în perioada 3 - 6 februarie 2006.

Excursia - ale cărei costuri s-au ridicat la 5.120 lei - a fost plătită de către Ciprian Nistor. Tot Nistor a fost cel care a achitat, la cererea lui Ionel Olari, în perioada octombrie 2006 - noiembrie 2007 - suma de 38.500 de lei către firma Grand Cigars SRL, la care asociat este Răzvan Olari.

Banii au fost viraţi în baza unui contract fictiv de publicitate. Răzvan Olari este acuzat, la rândul său, de complicitate la luare de mită şi are interdicţia de a părăsi localitatea.

Procurorii susţin că, în 2006 şi 2007, Ionel Olari a sprijinit în mod direct activităţile infracţionale ale lui Ciprian Nistor şi ale presupusului său complice Andreas Nadasdy - prin faptul că nu a dispus efectuarea unor controale la firmele administrate de aceştia, în ciuda nenumăratelo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 25 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°