Sambata pregatea adevarate ospete pentru saraci (in curtea casei de pe Gandu), infasurand, alaturi de servitori, mii si, uneori, zeci de mii de sarmale. Oferea tuturor, cu generozitate, din averile familiei, pastrand pentru ea doar obiectele bisericesti de care era foarte atasata. In mod firesc, la un moment dat, Coana Marghiolita cazu in saracie, fiind nevoita sa-si vanda casa (pe un pret derizoriu) pentru a putea supravietui. Recitesc cateva carti memorabile (editate la inceputul secolului XX) despre „Iasii de odinioara". O lume uimitoare, din pacate, complet disparuta, a fiintat pe cele sapte coline atat de familiare noua astazi. Pline de dramatism, in Iasul taditional, sunt, de pilda, ascensiunile si prabusirile sociale, financiare sau, pur si simplu, morale ale marilor clanuri boieresti. Un exemplu ramane familia Beldiman, prin ultima reprezentanta insemnata a ramurii sale moldovenesti - Coana Marghiolita. Aceasta pastrase (spre sfarsitul secolului al XlX-lea) o buna parte dintre virtutile faimosilor ei inaintasi. Era impunatoare, evlavioasa si deosebit de generoasa. Mai ales calitatea din urma se accentua in anii senectutii, amenintand - ca orice exces - sa se transforme in opusul sau, adica in viciu. Dupa o lunga sedere la mosia din Socola, Marghiolita Beldiman se muta in casa pe care o avea pe strada Gandu (mai jos de Piata Unirii), pregatindu-se de o batranete linistita. Isi insura cei doi fii - Alecutu si Vasilica -, oferindu-le, entuziast, o buna parte din bunurile familiei. Cronicarul consemneaza aceste "donatii" cu rigurozitate de arhivar: "20 coti de dantela, cu 10 galbeni cotul", "lingurite de aur, argintarii de tot felul, jumatate oca peteala de argint si multe alte icoane frumoase", "o bratara cu trei spicuri de grau, briliant, smaragd si rubin", "o brosa de smaragd mare", "ceainice scumpe, paharute si sfesnice de-ti lua ochii", "sipetele de la trasu