Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană ar fi mers ieri cu UNPR şi PDL la discuţii cu FMI

Publicat in Adevarul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Vicepreşedintele PSD Ion Prioteasa, a explicat, marţi, motivul rupturii dintre Mircea Geoană şi conducerea PSD.

Preşedinte al filialei PSD Dolj, Prioteasa a declarat:

"Se pare că în cursul zilei de ieri (n.r. - luni) Mircea Geoană s-a întâlnit cu o delegaţie de la FMI la care au fost prezenţi numai membrii UNPR şi PDL, cred că şi cineva de la PC, şi care din nou a deranjat foarte mult conducerea partidului, care nu a avut ştiinţă de ceea ce se întâmplă. Şi bineînţeles că din nou conducerea partidului şi-a pus problema că într-un anumit moment este posibil să aibă nevoie de conducerea Senatului pentru o problemă foarte gravă cum ar fi suspendarea cuiva. Şi în aceste condiţii se poate miza şi se poate avea încredere în cei care conduc Senatul în prezent? Şi se pare că în acest moment s-a pierdut încrederea reciprocă", a mai spus Prioteasa.

"Bineînţeles că mărul discordiei a fost vizita în SUA despre care conducerea PSD spune că nu a avut cunoştinţă şi nu s-a consultat cu ei, cu atât mai mult cu cât se pregăteau să întreprindă o asemenea vizită şi probabil să se întâlneau cu aceleaşi persoane. Şi cum se spune mai pe româneşte: Mircea Geoană a luat caimacul, iar în aceste condiţii sigur că a existat o supărare", a explicat Prioteasa.

Scandalul Geoană:

EXCLUSIV: Geoană trece la UNPR şi aduce 7 senatori şi 14 deputaţi

Scenariu: Geoană îşi face partid, PSD se rupe pe modelul UNPR

Geoană bagă zâzanie între greii PSD: Ponta se ia de Iliescu şi Năstase şi flutură Congresul

Geoană explică furia lui Ponta: "Eu merg în America la fel cum merg la Dăbuleni"

Năstase explică mazilirea lui Geoană: "E important să ştii că soldatul nu întoarce arma asupra ta"

R. Turcan: Păcatele lui Geoană - nu şi-a prezentat omagiile lui Che Guevara de Bucureşti

Glumiţele lui Geoană: "Declar deschisă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 42 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 47 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°