Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii vor fi obligaţi să-şi reabiliteze pe banii lor faţadele caselor şi ale blocurilor. Dacă refuzi, plăteşte primăria şi te execută silit - VEZI AICI LEGEA

Publicat in Gandul, joi 11 noiembrie 2010 · · ·

Proprietarii din blocuri sau case la curte vor fi obligaţi să ia măsuri de reabilitare a faţadelor deteriorate, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Ministerul Dezvoltării Rurale şi Turismului (MDRT).

"Avem o lege, e gata, probabil că va intra miercuri (în Guvern, n.r.), pentru reabilitarea faţadelor, prin care vom obliga proprietarii de imobile să reabiliteze faţadele, acolo unde este cazul, cu sprijinul statului", a spus ministrul de resort Elena Udrea, la Romanian Construct Forum, organizat de Mediafax. Cheltuielile aferente reabilitării imobilelor cu faţade deteriorate vor fi suportate de proprietari, dar şi de primării, în măsura în care acestea au fonduri aprobate, iar beneficiarii lucrărilor reprezintă cazuri sociale, se arată în proiectul de lege obţinut de gândul. Proiectul "privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor" exceptează de la reabilitare faţadele blocurilor reabilitate termic, ale celor încadrate în clasa unu de risc seismic, sau clădirile şi ansamblurile clasate sau în curs de clasare ca monumente istorice. Faţadele deteriorate sunt, conform proiectului, cele care "pun în pericol siguranţa şi sănătatea populaţiei şi/sau care afectează calitatea cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane".

Amenzi de 8.000 de lei pentru cei ce refuză accesul în clădire

Termenul prevăzut pentru începerea lucrărilor de reabilitare a faţadelor este de 12 luni de la data primirii de către proprietar a notificării şi poate fi prelungit cu cel mult şase luni, dar numai cu acordul primarului. În cazul în care proprietarul notificat nu permite accesul în clădire, primarul va cere instanţei judecătoreşti o ordonanţă preşedinţială în baza căreia să poată fi executate lucrările de reparaţii. Această categorie de proprietari poate fi amendată cu 8.000 de lei.

Lucrările de reabilitare a faţadelor pot consta

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 14 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 52 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 6 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°