Capitala UE găzduieşte cele mai diferite reprezentări de interese. Federația cicliştilor europeni, Consiliul internațional al aeroporturilor, Biroul european al artizanatului francez, Consiliul de business Belarus-UE, Comitetul european al producătorilor de zahăr, guvernul scoțian sau regiunea Normandia.

Articol din dosarul Lobbyiştii României, publicat în FP România nr. 22 (mai/ iunie 2011).

Parcurgând registrul de reprezentare a intereselor, o inițiativă a Comisiei europene din 2008, nu ai cum să nu te întrebi dacă e cineva în Bruxelles care nu face lobby. Guvernele naționale fac lobby pentru a obține un anumit portofoliu de comisar. Firmele multinaționale vor să se asigure că punctul lor de vedere este cunoscut de către cei care iau decizii cu un impact direct asupra activităților lor. Regiunile sau municipalitățile vor mai mulți bani pentru politicile de dezvoltare locală. ONG-urile și Verzii din Parlamentul European organizează împreună conferințe de presă pentru a striga sus și tare că Europa trebuie, de exemplu, să renunțe la energia nucleară. Fiecare în parte urmărește să influențeze deciziile de la Bruxelles, cu atât mai mult cu cât procentul legislației adoptate aici a crescut treptat față de cel al legilor inițiate de guvernele naționale.

Lobbyingul - care pentru unii se traduce prin government relations, iar pentru alții prin public affairs şi communications, deşi există ceva diferențe între toți acești termeni - este un exercițiu complex. În cuvinte simple, acesta presupune a prezenta date și argumente convingătoare celor care iau decizii. Este evident că cele câteva zeci de mii de funcționari care lucrează pentru instituțiile europene nu au cum să acopere în profunzime toate detaliile unor dosare vaste, aplicabile unei multitudini de actori din 27 de țări. De unde și nevoia de a organiza consultări publice - deschise tuturor