Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aceşti bolnavi care ne conduc

Publicat in Jurnalul, joi 1 aprilie 2010 ·

Traian Băsescu s-a făcut încă o dată de râs. De data asta, probabil fără voia sa. Cred că un consilier prezidenţial i-a tras clapa şi l-a aruncat în groapa cu lei. Afirmaţia potrivit căreia învăţământul medical din România produce medici care dau 40% diagnostice greşite e unul profund incorect şi generalizant. Aşa cum ne-a obişnuit de multe ori capul statului în gândirea domniei sale expusă prin simpozioane, seminarii, luări de cuvânt.

După ce a blamat magistraţii, personalul din educaţie şi pensionarii denumiţi ingrat "asistaţi social", preşedintele a mai "bulit-o", cum îi place chiar domniei sale să spună. Până şi un băsist convins, cum e legistul Astărăstoae, s-a dezis de o astfel de afirmaţie riscantă.

Dar am constatat de prea multe ori un fapt ca să nu-l reamintesc şi azi: orice greşeli ar face Băsescu se găsesc şi acum peste cinci milioane de români să-l voteze cu entuziasm. Gafele sale repetate nu-l afectează nici cât negru sub unghie. Faptul că "Băsescu îi sparge pe toţi" e singurul lucru care contează pentru fanii săi. În rest, ţara e în aceeaşi stagnare păcătoasă şi băltire de tip balcanic în majoritatea domeniilor esenţiale. În special cele ce sunt legate de nevoile sociale, primare, ale oamenilor.

Ca să-i fac însă pe plac conducătorului iubit, ar trebui, să zic acum, în Săptămâna Mare, că preşedintele nostru are dreptate. Mulţi nediagnosticaţi ne înconjoară. Câte unii mai şi conduc ţara. Tocmai de aceea arată în halul asta. Dacă majoritatea politicienilor noştri ar avea şansa unui diagnostic corect, poate şi noi am beneficia de un tratament corect, pentru însănătoşire.

Aşa, târâim după noi o boală lungă şi grea, manifestată prin crize grave de incompetenţă care izbucnesc de două ori pe an şi ţin câte şase luni. Şi tot aşa de vreo două decenii. Mă tot întreb când o să apară acel lider sănătos, capabil să vadă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 36 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 33 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă: Clotilde Armand cere tăierea de bani de la şcoli şi spitale pentru a 12-a oară în Consiliul Local

News.ro acum 2 ore
Liberalii de la Sectorul 1 spuns că, printr-o şedinţă extraordinară convocată joi, primarul Clotilde Armand „solicită pentru a 12-a oară rectificarea bugetului aprobat de Consiliul Local în 12 februarie”. „Ce propune Clotilde Armand? 230 de milioane

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°