Sângele bănăţean îi clocoteşte în vene. E mare cât un munte şi impresionează printr-un corp sculptat în sălile de fitness. Trăsăturile chipului îi dezvăluie ADN‑ul european, dar gesturile largi şi discursul melodios te teleportează doar pe un continent.

În lumea atletismului, Koji e un adevărat star. Umblă însoţit de manager şi de ofiţer de presă, e oprit de asiatici la fiecare minut, iar supranumele de "Beckham al Japoniei" nu pare a-l deranja. Pentru a stabili o întâlnire cu Koji Alexander Murofushi (1,89 m / 100 kg) trecem de diferite filtre telefonice în Satul Olimpic: Comitetul Olimpic Japonez, ofiţer de presă, manager personal. O singură parolă se potriveşte pentru a iuţi transferul informaţiilor. România îi stârneşte interesul şi aflăm că Murofushi e pe punctul de a pleca spre ceremonia de decernare a metalului râvnit. Şi pentru că acordul pentru o întâlnire fulger tocmai a fost dat, aşteptăm în holul hotelului şi ne documentăm la ţintă.

Fiul şi-a învins tatăl

Mama lui Koji, Serafina Moritz, a văzut lumina zilei în Timişoara. A absolvit Liceul Sportiv nr. 4, iar în 1968 punea primul pas pe scara performanţei: aur în proba de suliţă a Europeanului de juniori. A urmat un şir lung de succese, iar vântul competiţiilor a purtat-o pe diferite colţuri ale Europei. Continuă părintele aruncătorilor din România, profesorul Dan Serafim. "În 1970, Moritz devenea campioană naţională de seniori la suliţă, iar în doar doi ani avea să-l cunoască la Universitatea din Torino pe Shigenobu, viitorul său soţ. Fost campion al Asiei la ciocan, tatăl lui Koji a deţinut recordul Japoniei timp de 23 de ani, până când fiul său i l-a doborât. O poveste incredibilă şi o moştenire fantastică", dă timpul înapoi antrenorul federal. Serafina şi "Iron Man", cum era supranumit Shigenobu, s-au stabilit în Ţara Soarelui Răsare, iar în 1981 întreaga familie a venit la Unive