Vineri, spre prânz, mă apropii de magazinul Obor cu gândul să-mi cumpăr niște pantofi. E o zi de primăvară, geaca mea devine supărătoare pe măsură ce soarele suie pe scara lui în cer. O doamnă agitată mă reperează, își frânge înaintarea și o ia hotărâtă spre mine. „De ce nu vorbește Gâdea niciodată de Guvernul Mondial? Puteți să-mi spuneți de ce, că știe?” Doamnă, zic, încercând să transmit un ton calm, așa cum ai da cuiva un pachet cu fundă, eu nu mă întâlnesc toată ziua cu Gâdea și apoi de ce ar vorbi de așa ceva? Doamna, o femeie de circa 50 de ani, îmbrăcată corect și cu o vorbire articulată, îmi reproșează că și eu știu, fără îndoială, de Guvernul Mondial. De ce să ne ascundem după deget? Băsescu e acolo și din acest motiv nu-l putem da jos. Trebuie vorbit despre asta. Nici dumneavoastră nu scrieți și nu vorbiți, că vă urmăresc. De ce? E și o carte, îmi spune femeia, nu costă mult și nici nu e voluminoasă, o puteți lua de la librăria de colo – și-mi arată un chioșc spre Calea Moșilor – dacă chiar n-ați auzit sau vă faceți că nu știți! Îi explic, țintuit de acest dialog care a mai adunat alte câteva persoane în preajmă, că sunt multe cărți, nu doar una despre un grup, unii zic masonic, care conduce lumea, alții că ar fi format din marii bogătași care fac și desfac tot pe planetă. Mă rog, se scriu și destule aberații pe acest subiect. Și ce treabă are asta cu emisiunea lui Gâdea sau cu ce mâzgălesc eu? Are, îmi spune femeia, din ce în ce mai furioasă. Am stat astă iarnă până mi-au degerat picioarele în Piața Universității și degeaba. Nemernicul n-a plecat. Am votat și am votat tot degeaba fiindcă Băsescu e în Guvernul Mondial. Un bărbat îi ținea isonul, cu toate că nu prinsese discuția de la început, iar o tânără zâmbea cu simpatie spre mine. Aveam, cu alte cuvinte, un posibil partizan. Doamnă, am zis, pierzându-mi încet șansa de a-mi cumpăra pantofi, Băsescu a av