Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai bună marcatoare din campionatul sud-coreean, suspectată că nu ar fi femeie

Publicat in Mediafax, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Antrenorii a şase din cele şapte echipe din campionatul de fotbal feminin al Coreei de Sud au cerut ca Park Eun-Seon, cea mai bună marcatoare, să fie suspendată dacă nu dovedeşte că este femeie, ceea ce a declanşat o polemică în această ţară din Asia.

Conducătorii clubului Seoul City, la care este legitimată jucătoarea, au denunţat, joi, demersul antrenorilor, care vor ca Eun-Seon să fie supusă unui test prin care să se demonstreze dacă este femeie.

"Este o gravă încălcare a drepturilor omului", au afirmat ei într-o conferinţă de presă, solicitând ca tehnicienii respectivi să îşi ceară scuze şi ameninţând că îi vor da în judecată.

Comisia naţională a drepturilor omului din Coreea de Sud a precizat că a primit o solicitare de anchetă. Un înalt responsabil al federaţiei sud-coreene de fotbal feminin a afirmat însă că nu se poate pune problema ca jucătoarea să fie testată.

Joi, unul din cei şase antrenori, Lee Sung-Gyun (Suwon FMC) şi-a cerut scuze şi şi-a dat demisia, explicând că demersul său a fost interpretat greşit: "noi doar ne întrebam de ce Park nu este selecţionată în echipa naţională, dacă tot este cea mai bună jucătoare".

Park a fost selecţionată până acum de 19 ori şi a participat la Cupa Mondială din 2003, dar feminitatea sa a fost pusă la îndoială înainte de Cupa Asiei din 2010, competiţie pentru care nu a fost convocată la naţionala ţării sale.

Park a scris pe Facebook că se simte umilită şi a amintit că în trecut a satisfăcut mai multe solicitări de astfel de testări.

Cazul Park aminteşte de cel al atletei sud-africane Caster Semenya, acuzată că ar fi de fapt bărbat, după titlul mondial în proba de 800 de metri, obţinut în 2009, la Berlin. Testele cerute de federaţia internaţională au arătat că Semenya este femeie, însă are un nivel neobişnuit de ridicat de testosteron. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 31 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum 54 minute
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°