Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bronhopneumonia este a patra cauză de mortalitate în lume. Care este portretul robot al bolnavului

Publicat in Gandul, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

BPOC (nr. bronhopneumonia obstructivă cronică) este o afecţiune cronică pulmonară cu prevalenţă în continuă creştere, avertizează medicii de la Societatea Română de Pneumologie.

Această boală se manifestă prin dispnee (nr. senzaţie de sufocare), tuse cronică şi alte probleme respiratorii. Potrivit statisticilor, BPOC afectează 210 milioane de oameni în întreaga lume şi ucide până la trei milioane de oameni pe an. În România, conform unui studiu realizat de Societatea Română de Pneumologie, există cel puţin 1 milion de cazuri de BPOC.

Datele organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că această boală BPOC este a patra cauză de mortalitate în lume. Prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societatea Română de Pneumologie, spune că fumatul este principala cauză care duce la apariţia acestei boli. "În jur de 75% dintre persoanele care suferă de BPOC sunt fumătoare, 5 la sută s-au născut cu această afeţiune, iar restul o dobândesc din cauza factorilor de mediu, adică sunt expuşi unui mediu poluant. Această boală este una tăcută, ce poate fi greu depistată la un control de rutină", precizează prof. dr. Mihălţan.

Lipsa de rezistenţă la efort - simptom al BPOC

Medicii spun că organismul transmite mai multe semnale înainte ca boala să se agraveze, dar de cele mai multe ori aceste simptome sunt ignorate. Astfel, oboseala, dificultate în respiraţie, lipsa de rezistenţă la efort şi tusea sunt câteva dintre semnele specifice bronhopneumoniei.

Cei mai mulţi bolnavi afectaţi de BPOC sunt bărbaţi şi au vârste cuprinse între 65-74 de ani şi 45-54 de ani. Deşi fumatul este cauza principală a BPOC, afecţiunea se poate manifesta, de asemenea, şi la nefumători, fiind cauzată de expunerea la poluanţi şi praf în exces.

Spirometria ajută la depistarea precoce

Spirometria este singura metodă de depistare a BPOC-ului. Acesta este un test simplu şi nedureros

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°