Gigi Mulţescu i-a permis atacantului să se antreneze cu Dinamo, însă Anghelache nu a fost de acord
De ieri, Curelea nu s-a mai prezentat sub comanda lui Mulţescu
Înfrângerea de la Timişoara a tulburat apele în „Ştefan cel Mare“. Şefii au fost deranjaţi de exprimarea echipei pe Bega, iar a doua zi după meci au început micile înţepături între conducere şi staff-ul tehnic. Mulţescu a dat vina pe acţiunile de marketing care au avut loc înainte de meci, iar Negoiţă şi Anghelache au fost prompţi: „Antrenorul şi-a dat acordul, astfel de şedinţe vor mai avea loc şi pe viitor, este un segment important pentru noi“.
Un alt punct la care cele două părţi nu au fost pe aceeaşi lungime de undă este cel al transferurilor. Mulţescu a mai cerut întăriri, doi sau trei jucători, însă acţionarul principal a răspuns, din nou, pe o altă limbă. „Vom mai duce un jucător, atât, avem un lot echilibrat, eventuale transferuri vor mai fi în iarnă“. Un alt episod tensionat s-a desfăşurat miercuri, atunci când, la sediul clubului, a avut loc o şedinţă în trei, Negoiţă - Anghelache - Mulţescu. Preşedintele executiv a luat cuvântul şi i-a reproşat antrenorului faptul că le-a permis lui Costin Curelea şi Vlad Munteanu să se antreneze cu echipa fără a anunţa în prealabil conducerea. Spiritele s-au liniştit, cei trei şi-au strâns mâna la despărţire, însă un rezultat negativ în meciul cu SC Vaslui poate readuce noi discuţii în „Groapă“.
Schimbă tactica
Nemulţumit de jocul de la Timişoara, Gigi Mulţescu se gândeşte să schimbe radical echipa. Intenţionează să înceapă cu un nou sistem: din 4-1-4-1, „câinii“ vor trece pe 4-2-3-1. Primul „11“ pe care tehnicianul l-a rodat în această săptămână este şi el cu totul altul faţă de cel etalat pe Bega. În poartă va apărea Bălgrădean, iar Fai va fi titularizat în dreapta liniei de fund. Elton va începe din primul minut, lângă