Bugetul propriu al Capitalei a fost rectificat negativ, miercuri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), după ce mulţi consilieri s-au plâns că nu au avut proiectul, pentru consultare, înaintea şedinţei. Încă de la începutul şedinţei, mai mulţi consilieri atât din grupul PDL, cât şi din PPDD au arătat că nu au avut proiectul pentru a-l studia, ei susţinând că se vor abţine la votarea acestui proiect, scrie Mediafax. Primarul general Sorin Oprescu a arătat, înainte de votarea proiectului, că acesta nu a fost dat consilierilor generali deoarece Ministerul de Finanţe, în urmă cu câteva zile, a redistribuit, printr-o ordonanţă, sume către anumite instituţii, printre care şi Administraţia Spitalelor Bucureşti. "La ora 18:00 ieri (marţi - n.r.), nu aveam comunicată suma pentru Administraţia Spitalelor şi de aceea nu am afişat proiectul, însă acesta a fost discutat în comisii, în forma lui generală", a explicat Oprescu. Potrivit primarului general, rectificarea bugetului municipiului Bucureşti a avut în vedere două mari direcţii. "Prima este constituită de faptul că la începutul anului am plecat cu un buget de 3,7-3,75 miliarde de lei, în care a fost introdusă, clar, datoria Guvernului pentru Stadionul 'Lia Manoliu', care este de 350 de milioane", a spus edilul. Edilul şef al Capitalei a arătat că a doua direcţie, de "până la 700 de milioane de lei", o reprezintă "cotele pe care Ministerul Finanţelor nu le-a repartizat din TVA". Sorin Oprescu a mai spus că sumele scăzute din bugetul iniţial al municipiului "sunt bani virtuali", precizând că totalul cheltuielilor este, în bugetul rectificat, de 3,43 miliarde lei. Primarul general a mai spus că banii rectificaţi negativ nu au fost folosiţi şi de aceea a fost atât de uşor ca ei să fie scăzuţi din bugetul iniţial. "Banii sunt virtuali. Nu ai ce să iei de undeva, pentru că nu au fost repartizaţi. În privinţa