Dupa ce, timp de doua editii, Cotidianul a prezentat pagini din adevarata istorie a fenomenului Praga 1968, un istoric al comunismului deschide culisele romanesti ale acelui august.

20 spre 21 august: se spulbera iluzia libertatii la Praga! Au intrat prea devreme trupele (pro)sovietice in Cehia sau prea tarziu? Exista in logica de functionare a comunismului majoritar de la acea vremea, cel sovietic, vreo posibilitate ca “revolutia de la Praga” sa nu fie inecata brutal in sange?

La Praga a avut loc o incercare de a reconcilia socialismul cu democratia. A fost vorba despre un mit politic care a esuat din cel putin doua ratiuni: in primul rand era o iluzie sa crezi ca leninismul poate sa coexiste cu pluralismul.

Comunismul de tip sovietic este un sistem intrinsec totalitar pentru care diversitatea si spontaneitatea - doua valori incurajate de reformatorii din Cehoslovacia - sunt intolerabile.

In al doilea rand, liderii sovietici si aliatii lor se aflau in plina restalinizare in clipa in care Aleksander Dubcek a inaugurat efortul de a umaniza socialismul. Pentru Brejnev, Ulbricht, Gomulka, spre a-i numi pe cei mai inveterati adversari ai Primaverii de la Praga, era vorba despre o sfidare absoluta. Socialismul de cazarma practicat de Brejnev, faimosul „socialism realmente existent”, nu avea cum sa coexiste cu un sistem de tip social-democrat intr-o tara a Pactului de la Varsovia. Riscul contagiunii era prea mare.

Care sunt marile cuvinte sau fraze de retinut din 1968? Nu doar din august ’68, ci si din primavara lui ’68.

Unul dintre intelectualii cehi care s-au pronuntat cat se poate de categoric in favoarea unei democratizari autentice a fost dramaturgul Vaclav Havel. Cuvintele sale mi se par de o arzatoare si vibranta acuitate: „Trebuie sa punem la ucenicia adevarului un intreg popor care a fost imbacsit de propagand