Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revolta la UMF Iasi

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 5 august 2005 ·

O hirtie semnata de rectorul Vasile Burlui a aruncat in aer Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" (UMF). Fara a consulta Senatul universitar, organismul care, potrivit legii, aproba prin vot toate deciziile importante, rectorul a trimis pe 1 august o notificare tuturor celor 50 de profesori cu virste de pensionare prin care ii anunta ca ii concediaza. Printre acestia se afla multe nume "grele" din UMF: Adrian Cosovanu, Florentina Pricop, Maria Covic, Valeriu Rusu, Dumitru Buiuc, Cristian Dragomir, Georgeta Sinitchi etc - cu totii avind functii de conducere in institutie si in clinicile universitare sint maturati pe faras de rectorul Burlui. Foarte probabil, acestia il vor da in judecata. "Compartimentele juridic si resurse umane vor intocmi si comunica decizia de concediere", se spune in actul semnat de rector. "Toata lumea se mira si nimanui inca nu-i vine sa creada ochilor. Este incredibil", spune decanul Facultatii de Medicina de la UMF, prof.dr. Carol Stanciu, unul dintre cei instiintati de Burlui ca vor fi concediati incepind cu 10 septembrie. "Am ramas extrem de surprins de aceasta notificare, mai ales ca eu, in calitate de decan, am solicitat Senatului sa avizeze prelungirile de activitate din toata facultatea", a spus Carol Stanciu, adaugind ca il va actiona in judecata pe Vasile Burlui, "pentru ca a incalcat flagrant legea". Profesorii care au primit prin posta notificarea de pensionare nu inteleg de ce Vasile Burlui a preferat sa ia aceasta decizie prin forta, de unul singur, ignorind legile invatamintului superior si riscind sa ajunga in instanta, decit sa convinga Senatul universitar de necesitatea pensionarii, asa cum au facut-o toti ceilalti rectori de universitati din Iasi. Astfel, profesorii sint revoltati de doua ori. O data pentru ca, in opinia lor, decizia concedierii le incalca un drept stabilit de lege, iar a doua oara, pentru ca rec

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 9 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°