Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circulaţie rutieră, supravegheată în comuna Fărcaşa

Publicat in Adevarul, luni 29 decembrie 2008 ·

Trei aparate radar de ultimă generaţie amplasate în trei localităţi îi vor filma pe vitezomanii care vor depăşi viteza.

Şoferii vitezomani care trec prin comuna Fărcaşa ar putea să aibă parte de o surpriză cu totul neplăcută. Cei care depăşesc viteza maximă admisă de 50 km/h se pot trezi cu o amendă pe care o primesc prin poştă, în plic, alături de o poză făcută în trafic. Acest lucru este posibil începând cu data de 1 ianuarie 2009, când cele trei radare fixe amplasate pe DJ 108 A în comuna Fărcaşa vor fi funcţionale. Aparatele sunt situate în localităţile aparţinătoare Buzeşti, Sârbi şi în comună. Primarul, Ioan Stegerean, afirmă că prezenţa radarelor are scopul de a-i obliga pe şoferi să reducă viteza, după ce aceasta a fost cauza mai multor accidente rutiere deosebit de grave.

Amenzile, contribuţie la bugetul local

Şoferii care nu vor face acest lucru vor contribui din plin la bugetul comunei, deoarece 30% din valoarea amenzilor are această destinaţie. Primăria a făcut un contract cu o firmă de specialitate din Cluj, care le şi admninistrează timp de cinci ani. După această perioadă, aparatele devin proprietatea comunei, aşa cum afirmă primarul. Potrivit acestuia, după ce vor trece cei cinci ani, întreaga sumă încasată din amenzi va intra la bugetul local al comunei. „Nu am făcut asta ca să ne îmbogăţim. Scopul este de a reduce accidentele rutiere care au loc din cauza vitezei”, a mai menţionat el. Aparatele radar valorează circa 15.000 de euro, iar potrivit edilului, administraţia locală nu a plătiti nimic pentru ele. El mai explică felul în care funcţionează: „Aparatul înregistrează viteza şi transmite datele prin radio la un dispecerat, dar poate să facă şi o poză maşinii care a depăşit viteza”. De asemenea, aparatele radar sunt de ultimă generaţie şi au posibilitatea să şi filmeze, lucru care va fi de foarte mare ajutor poliţiştilor şi în dep

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 28 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum 55 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°