Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15 „cupluri de aur” ale Sucevei au fost premiate de primarul Ion Lungu

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 25 iunie 2012 ·

15 „cupluri de aur” ale Sucevei, care au împlinit 50 de ani de căsătorie, au fost premiate ieri de primarul Ion Lungu, în cadrul unui eveniment care a avut loc pe scena amenajată în parcarea Iulius Mall, cu prilejul Zilelor Sucevei. Ion Lungu a ţinut să le mulţumească celor 15 cupluri pentru sacrificiul făcut pentru construcţia Sucevei, subliniind că aceşti oameni reprezintă un model atât pentru familiile lor, cât şi pentru comunitate.

„Sunt oameni care s-au sacrificat pentru oraş, şi asta este realitatea. Sunt oameni care încă se sacrifică, pentru că noi dorim să reconstruim oraşul, să facem a doua modernizare şi vreau să le mulţumesc pentru modul în care au fost alături de noi”, a spus primarul Sucevei. După ceremonia de înmânare a diplomelor, noile „cupluri de aur” ale Sucevei au ciocnit un pahar de şampanie cu primarul Ion Lungu. De precizat că pe lângă diplomă şi un buchet de flori, fiecare dintre cele 15 cupluri a primit şi un premiu de fidelitate în valoare de 200 de lei.

Ion Lungu a subliniat că, până în momentul de faţă, au fost premiate 790 de „cupluri de aur” ale Sucevei. „Este un lucru admirabil, care arată recunoştinţa Primăriei municipiului Suceava faţă de cetăţenii din acest oraş, care sunt modele atât pentru familiile lor, cât şi pentru societate. Trebuie apreciată fidelitatea lor în familie şi în comunitate, iar eu cred că este o minimă recunoştinţă pe care noi le-o putem aduce, o rază de soare, dacă vreţi, în sufletele lor. Pentru că aşa cum aţi văzut, mulţi dintre ei sunt bolnavi, însă pe această vreme destul de caldă au venit la acest eveniment deosebit”, a mai precizat primarul Sucevei.

15 „cupluri de aur” ale Sucevei, care au împlinit 50 de ani de căsătorie, au fost premiate ieri de primarul Ion Lungu, în cadrul unui eveniment care a avut loc pe scena amenajată în parcarea Iulius Mall, cu prilejul Zilelor Sucevei. Ion Lungu a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum 25 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 9 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°