Demnitatea cu care si-a trait viata nu-i ofera autorului imunitate in ipostaza de poet. Poemele sale, demodate si naive, il fac sa rada pe cititor.
Bucur Popescu (n. 1929) are un C.V. care inspira respect: persecutat in timpul regimului comunist ca descendent al unei familii de buna conditie, intampina mari dificultati in incercarea de a urma o facultate. Reuseste, cu greu, sa obtina o diploma in stiinte economice si lucreaza, apoi, timp de 38 de ani, in domeniul mineritului. Dupa ce se pensioneaza, in 1990, se angajeaza in editarea textelor politice ale lui Eminescu, lipsit de o pregatire filologica, dar stimulat de exemplul (pastrat in amintire) al profesorului sau de romana din liceu, eminescologul Ion Cretu.
Ulterior, Bucur Popescu a facut noi pasi inainte pe panta amatorismului, publicand carti de versuri proprii. Recent, el a tiparit chiar o "antologie de autor": Cantece de lumina pentru poporul meu, prefata de prof. dr. Victor Stoleru, postfata de prof. Ion Stefan, Bucuresti, Ed. Arefeana, 2008. Demnitatea cu care si-a trait viata nu-i ofera autorului, din nefericire, imunitate in ipostaza de poet. Poemele sale, demodate si naive, il fac sa rada chiar si pe cititorul cel mai reverentios:
"Curajul in lupta si sacrificiul suprem/ Au fost trasaturi sublime ale acestui popor,/ De ce astazi frica si capul plecat,/ Nimic nu explica misterul schimbat.// Cumva in fruntea tarii au ajuns/ Doar lasii si prostii, natangii si hotii?/ Priviti cum se balbaie, lipsiti de idei,/ Gangavi la tribune, se cearta-ntre ei,// Dar tot cautand prin cartile vechi,/ Prin intelepte proverbe strabune,/ Raspunsul e simplu pentru oricare om:/ tarii ii lipseste un brav domnitor!// Asa ca, Romani, la lupta porniti,/ Afara cu tot ce e putred si rau/ si haideti in chip democratic,/ Sa maturam tara de tot ce-i salbatic!" (Pentru toti romanii).
Poemele de dragoste
