„Eroul“ din excelentul roman de debut al lui Răzvan Rădulescu, „Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane“ (ediţia a II-a, Polirom), are destule calităţi şi daruri.

El rămâne însă un ins mărunt, strivit ca o gâză de palma grea a Sistemului. Nici n-apucă să trăiască bine, că şi moare, abia ieşit dintr-o lungă anchetă, lovit „accidental“ de un camion. Înainte de a deveni protagonist, măcar al propriei desfăşurări existenţiale, dacă nu al romanului întreg, aceasta s-a şi încheiat.

Astfel că viaţa şi faptele lui Ilie Cazane-tatăl se cer continuate şi completate prin viaţa şi faptele noi ale lui Ilie Cazane-fiul. Primul capitol echivalând cu un sinopsis al romanului, tot ce urmează se înscrie în coordonatele deja trasate. Finalul întâiului Cazane fiind deja cunoscut, capitolele următoare vor rula cu o viteză narativă mai mică şi cu o detaliere mai generoasă ceea ce în capitolul prim este doar schiţat. Colonelul Chiriţă îşi începuse bine rolul din drama lui Cazane.

O imagine perfectă a omului de succes, cadru activ în Securitate, cu funcţie şi grad aducătoare de multiple avantaje. Însă roşiile cât dovleceii pe care reuşeşte să le cultive Ilie Cazane (un urmaş al lui Chirică din „Povestea lui Stan Păţitul“) şi, mai ales, roşia supremă, cu diametru de cincizeci de centimetri, obţinută de acelaşi în condiţii imposibile îl decalibrează pe tovarăşul Chiriţă. Nici moartea lui Cazane, nici lecturile în diagonală din Karl Marx nu îl ajută pe colonel să se ţină tare, pe o corectă poziţie ideologică.

Influenţa unor concepţii nesănătoase, mistico-religioase, este tot mai destabilizatoare. Personajul ajunge să facă gesturi neconforme cu ale unui anchetator rutinat, abătându-se periculos de la procedurile consacrate. Preia roşia gigantică şi o incinerează la crematoriu, se interesează şi se îngrijeşte de soarta micului Cazane rămas orfan de tat