Diseară, portughezul celebrează 500 de partide oficiale pe bancă în aproape 11 sezoane ca "principal"
23 septembrie 2000. Meciul Boavista - Benfica, 1-0. Profitînd de demiterea germanului Jupp Heynckes, secundul Jose Mourinho a fost promovat principal al formaţiei din Lisabona. Acela a fost startul carierei antrenorului portughez. De atunci au trecut aproape 11 sezoane, timp în care el a adunat 499 de partide oficiale pe bancă. 500 sărbătoreşte diseară, în revanşa cu Tottenham (4-0 în tur).
N-a fost simplu la început. La Benfica, apoi la Leiria nu i-a mers. Abia la FC Porto (2002-2004) au venit trofeele şi gloria, situaţie repetată la Chelsea şi Inter. Acum aşteaptă rezultate şi la Real, unde momentan fixează doar repere. Recent a pus capăt celor 9 ani de invincibilitate acasă, diseară pune în dreptul jocurilor borna 500. "Ar fi păcat să nu fie o victorie", vrea Jose. Ar fi cea cu numărul 335, pe lîngă 104 remize şi 61 de eşecuri.
Are încă o poftă. Mourinho: "Mi-ar plăcea ca meciul 600 să mă prindă tot la Real. Ar însemna că lucrurile merg în direcţia dorită".
"Vreau să cîştig Champions League 2011, dar nu sînt obsedat de acest lucru"
Jose Mourinho, antrenor Real Madrid
17 trofee a cucerit Jose în cariera de antrenor: 6 titluri, 3 Cupe, 3 Supercupe, două Cupa Ligii, două Ligi şi Cupa UEFA
8-0 este cea mai netă victorie obţinută de Mourinho, în Real - Levante din decembrie 2010
1-0 e rezultatul preferat al tehnicianului portughez, înregistrat în 17% din meciurile sale
0-5 cu FC Barcelona, pe 29 noiembrie 2010, rămîne cel mai mare eşec din cariera lui Jose
7 partide din 249 a pierdut Mourinho pe teren propriu, ceea ce reprezintă un procent de 2,8%
2 trofee îi lipsesc lusitanului la nivel de cluburi: Supercupa Europei şi Mond