Actorul Alexandru Arşinel, care a suferit, în urmă cu o săptămână, un transplant de rinichi la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, va fi externat abia peste trei sau patru zile. Medicul care l-a operat spune că evoluţia sa este una foarte bună.
Actorul Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistã „Constantin Tãnase” din Bucureşti, a suferit, joia trecută, un transplant de rinichi, la un spital din Cluj-Napoca. Actorul se simte bine după operaţia complicată la care a fost supus şi va părăsi spitalul peste trei sau patru zile.
„Îl mai ţinem sub supraveghere. Probele sunt normale, toate funcţiile sunt normale. Evoluţia post-operatorie este foarte bună, mai bună ca la un pacient de 20 de ani“, a declarat Mihai Lucan, directorul Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, citat de Mediafax.
Mihai Lucan a spus că Arşinel este a doua persoană din România care trăieşte în urma unui transplant renal la vârsta de peste 70 de ani. Personele de peste 65 de ani reuşesc foarte greu să intre pe listra de transplant.
„Noi nu am judecat după vârstă, cu după valoarea socială şi posibilitatea organismului de a rezista operaţiei“, a precizat Lucan.
Operaţia a durat 3 ore şi jumătate: pregătirea o oră, transplantul o oră şi jumătate aproape două şi închiderea o jumătate de oră. Echipa de transplant a fost formată din 7 medici. Dificultatea a fost crescută din cauză că Alexandru Arşinel este supraponderal.
Transplantul actorului a trezit nemulţumiri din partea lui Emanuel Ungureanu, preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" din Cluj. Acesta a dat publicităţii, tot săptămâna trecută, o scrisoare în care afirma că nu i se pare corect ca unii bolnavi care au nevoie de transplant de rinichi să aştepte ani de zile, iar alţii, cum a fost cazul lui Alexandru Arşinel, să-l primească în 3 zile