Intrebarea din titlu, cu tot cu ingrijorarea ori macar preocuparea fata de un eventual raspuns pozitiv, a fost tema de dezbatere la colocviul "G. Calinescu fata cu noua critica literara", aflat la a doua editie.

Dezbaterea s-a dovedit destul de aprinsa, dar, incercand sa lamuresc motivele, nu le gasesc prea usor. Cei peste douazeci de tineri critici veniti din Bucuresti si din tara la sediul Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta au depasit ei insisi, de o buna bucata de vreme, stadiul de promisiune, fiind certitudini ale criticii noi. Nume precum cele ale lui Antonio Patras, Bogdan Cretu, Mihai Iovanel (care comenteaza si el Colocviul la rubrica Timpuri noi), Andrei Terian, Alex. Goldis, Teodora Dumitru, Cristina Balinte, Marius Mihet, Andrei Simut, Razvan Voncu (ceva mai copt) si altii, pe care nu-i mai mentionez ca sa nu transform editorialul intr-un inventar, au aparut, in ultimii ani, si in coloanele publicatiilor culturale, si pe coperti de carte, si la finele unor teze de doctorat.

Vorbim deja despre cronicari cu experienta in critica de intampinare, asistenti si lectori universitari, cercetatori si istorici literari. Doctori in literatura. A nu vedea ca a aparut o alta generatie in campul receptarii literare profesioniste mi se pare, de aceea, un simptom de cecitate ori tendentiozitate.

Sa fie literatura si critica pe marginea ei in criza? Auzim aceasta lamentatie din ianuarie 1990, cand se vorbea, atat de "convingator", nu numai despre finalul unei epoci, dar si despre sfarsitul artelor, intre care literatura, mereu in frunte, cadea in groapa istoriei cel mai adanc. Intre timp, guvernarile s-au succedat, partidele politice au involuat ori s-au metamorfozat. Literatura si critica au ramas, in forme mai vechi sau mai noi. Eugen Simion si Livius Ciocarlie, cei doi eminenti critici literari si profesori universitari care au modera