Cu Bob Marley, prietenie, nebunie, sinceritate, alb-negru, dj-i, break-dance, betoane, iarba si un tragism antic, La Haine poate fi vazut integral pe youtube, in franceza, fara subtitrare. Unul dintre filmele pe care le revad cu regularitate, asa cum se spune ca ar trebui sa recitesti dupa adolescenta marile romane la distante de cate 10 ani ca sa te vezi schimbat in ele, nu e un film de autor in sensul anilor '60; e apreciat, insa, atat de cinefili, cat si de o plaja larga de contra-culturali. In plus, imi place si mie de mor. "E istoria unui om care cade dintr-un imobil de 50 de etaje. La fiecare etaj isi zice: pana aici, totul-i bine, pana aici, totul e bine. Dar importanta nu e caderea, ci aterizarea". Cu aceasta voce din off incepe La Haine, filmul din 1995 al regizorului Matthieu Kassovitz (prietenul lui Amélie din filmul cu acelasi nume). Emblematic pentru o generatie intreaga de rasculati, „Ura" povesteste despre trei prieteni dintr-un cartier marginas al Parisului, surprinsi pe parcursul a 24 de ore dupa una dintre revoltele de strada care marcau Parisul in acea perioada. Fundalul revoltelor era similar cu al celor englezesti din vara trecuta: cartiere-ghetou de imigranti, dominate de somaj, saracie, trafic de droguri si un antagonism extrem fata de clasele instarite, etnic neaose. Demonstrativ au ba, cei trei prieteni sunt alesi sa reprezinta radacini diferite: un evreu, un arab si un african, inventati si regizati de un francez alb. Istoria e construita in jurul unui fapt real, moartea unui tanar francez de origine araba in urma agresiunii politiei, tanar pe care cele trei personaje „il cunosteau". Compus alert, cinematografic, dar si in cadre lungi de urmarire, La Haine e, in acelasi timp, un film foarte stilat, alegand sa ilustreze alb-negru o poveste realista intr-un moment in care o asemenea decizie avea de suportat definitiile clare ale istoriei: trad