Un nou brand turistic al României a invadat ziarele, televizoarele şi străzile. Peste tot celebra frunză a doamnei Udrea, furată sau ciordită de la nu ştiu ce mare agenţie de turism ori cumpărată de o firmă spaniolă de pe internet cu modica sumă de câţiva euroi, îţi apare în faţă ca celebrii palmieri de pe litoral.

Ei bine, dragii mei cititori ai Jurnalului Naţional, am ascultat sfatul ministrului de la Turism şi am plecat în expediţia de relaxare, sau aşa credeam iniţial, în "The Carpathian garden". Fără prea mult bagaj, am purces din prea-minunatul cartier în care locuiesc spre Gara de Nord din Bucureşti. Am decis să plec dis-de-dimineaţă, atunci când pe vremuri, mii de români veneau spre muncă, iar acum aşteaptă la colţ de stradă poştaşul care le aduce pensia din care îşi mai pot cumpără doar un Dulcolax pentru constipaţie.

Cum în Gara de Nord jegul este la discreţie, rahaţii câinilor sunt peste tot, bălţile cu urină ale boschetarilor nu lipsesc nici ele, dar nici aurolacii, care în câţiva ani vor deveni, poate, noul nostru brand turistic, îmi iau bilet la clasa 1 al trenului care mă duce spre Carpaţi. După cinci minute în care am aşteptat, pentru că o biată bătrânică nu ştia să scrie, nici nu mă miră, doar trăim în România, am reuşit să-mi procur biletul de călătorie, după o serie lungă de nervi încă de la startul expediţiei.

Peronul 4, ora 07:10. Trenul era tras pe peron, deja. Da, dar nu era cel care mă ducea spre explorarea minunăţiilor ţării, ci unul care venise de mai bine de jumătate de oră de la Deva. Peronul se umple rând pe rând cu diverşi cetăţeni avariaţi de căldura din Bucureşti. Mulţi se suie, dar se prind că nu e trenul spre "The Carpathian garden". Vacanţa era gata să înceapă, pentru că la 07:30 trebuia să aud "strigătul de luptă" al locomotivei, dar nu s-a mai întâmplat asta, pentru că la acea oră trenul nici