Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recursul în dosarul 'Trasformatorul', AMANAT pentru 9 decembrie

Publicat in Revista22, luni 25 noiembrie 2013 ·

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au amânat, luni, pentru 9 decembrie, judecarea recursului în dosarul ''Transformatorul'', în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, informeaza Agerpres.

La primul termen al recursului, doi dintre inculpații din dosar, foștii directori ai SISEE Moldova, Petru Andronache și Ioan Turbatu, au cerut amânarea procesului pentru a-și angaja un avocat.

"Faptul că nu a existat o expertiză, instanța de fond a făcut niște confuzii uriașe, în special confuzii tehnice. Eu nu am avut niciodată pe mână bani publici, așa că nu aveam cum să îi cheltui. Eu am fost un om de afaceri care a vândut către o companie comercială care nu folosea bani publici. Sunt nevinovat și sper din toată inima să conving judecătorii că este așa", a declarat Relu Fenechiu, prezent la instanța supremă.

Pe 12 iulie, un complet de la instanța supremă l-a condamnat pe Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare cu executare, aceeași pedeapsă fiind dată și fratelui acestuia, Lucian Fenechiu.

De asemenea, Ioan Turbatu și Ioan Mărghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnați la câte șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată, Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare, de șapte ani de închisoare, iar Mihai Bogdan Damian, asociat unic și administrator la firma Europlus SRL Iași, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Instanța i-a obligat pe Relu și Lucian Fenechiu, Petru Andronache, Ioan Turbatu și Mihai Bogdan Damian la plata în solidar a sumei de 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova.

Decizia nu este definitivă, iar toți inculpații au făcut recurs.

În iunie 2012, DNA i-a

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 53 minute
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 58 minute
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum o ora
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 31 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum o ora
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°