O intrebare se pune tot mai frecvent: oare criza actuala va sfarsi tot cu un razboi, asa cum s-a intamplat cu cea dintre 29-33? (In paranteza fie spus, este remarcabil ca legatura dintre cele doua fenomene mondiale se face mai mult acum, decat in anii imediat urmatori incheierii razboiului …).
Atunci am avut o combinatie de retorica nationalista cu un program agresiv de inarmari (si mari constructii publice, indeosebi de autostrazi), care a avut efectul de a scoate economia mondiala din criza, cu pretul angajarii intregii lumi pe fagasul razboiului izbucnit sase ani mai tarziu.
Astazi, desi retorica nationalista se face tot mai auzita (vezi cazul Ungariei, de pilda), politic vorbind marea majoritate a actorilor importanti fac parte din NATO si UE, ceea ce ingusteaza intrucatva marja lor de actiune independenta.
Apoi, cel mai important, economia de astazi se bazeaza mult mai putin pe productia propriu-zisa de bunuri de exportul lor, cat pe speculatii financiare. Drept urmare, inarmarile nu mai au cum sa reprezinte acea locomotiva care sa scoata economia mondiala din criza, cum s-a intamplat in anii ’30.
Cea mai buna dovada o constituie faptul ca, astazi, desi provocarile, chiar amenintarile, la adresa securitatii mondiale se multiplica, nimeni nu ia in consideratie izbucnirea unui nou razboi mondial, drept pentru care bugetele apararii sunt reduse drastic pe toata linia.
Aceasta afirmatie trebuie citita cu doua calificari. Prima este ca, desi perspectiva unui nou razboi mondial, de talia celui de-al doilea, nu este probabila, cel putin pe termen scurt si mediu, posibilitatea izbucnirii unuor conflicte semnificative, in zone ca cele ale Orientului Mijlociu sau ale Golfului Persic (vezi amenintarea inchiderii Stramtorii Urmuz), ca si in alte zone strategice sau bogate in resurse naturale, nu trebuie exclusa.
A doua calificare este ca,