Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2011, anul speranţelor deşarte. 2012, anul temerilor

Publicat in Ziarul Financiar, joi 22 decembrie 2011 ·

Un an care a început cu aplomb pentru piaţa bancară, cu noi speranţe de revenire pentru semestrul al doilea, dar care la fel ca 2010 s-a frânt de la mijloc, iar toamna a venit cu un potop de provizioane pentru credite intrate ireversibil în colaps.

Creditarea nu a repornit, băncile care au mai avut capacitate de finanţare continuând să se bată pe un pluton de companii mari care au traversat criza în picioare şi pe solicitanţii de credite "Prima casă". Încet-încet s-a stins şi războiul refinanţărilor de credite care mai animase piaţa de retail şi care a avut totuşi meritul de a pedepsi băncile care făcuseră excese în relaţiile contractuale cu clienţii.

Tot aşteptând ca economia să-şi revină şi veniturile să înceapă să mai şi crească, bancherii au tras de timp şi au amânat restructurări de proporţii prin închideri de unităţi şi concedieri. Dar cum veniturile din economie n-au crescut, nici băncile n-au avut de unde câştiga pe măsura costurilor pe care şi le-au asumat şi care ies agresiv la suprafaţă mai ales în cazul instituţiilor de credit care nu au acumulat masa critică de clienţi necesară pentru a le asigura suficiente venituri din servicii curente.

Dacă nu e cerere de credite, sutele de unităţi bancare ar putea fi puse de-acum la lucru pentru atragerea de depozite, însă este greu de crezut că această activitate poate susţine costurile operaţionale, mai ales că toate băncile mici şi mari sunt angajate în competiţia pentru resurse. Lupta pentru depozite s-a intensificat tot în toamnă, odată cu agravarea până la cote de neimaginat a crizei din zona euro, care a venit ca o lovitură de măciucă, dând peste cap perspectivele de finanţare şi implicit planurile de business ale filialelor de bănci străine. Dintr-o dată, mai multe bănci s-au văzut presate să strângă bani de la clienţii locali pentru a înlocui liniile de finanţare de la băncile-mamă. Evide

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul bătăii de la Parlament. Cum s-au încăierat deputații PNL Florin Roman și Dan Vîlceanu

Gandul acum 30 minute
Gândul vă prezintă, în exclusivitate, filmul bătăii din Parlamentul României, în care au fost implicați, marți dimineață, deputații Florin Roman și Dan Vîlceanu. Deputatul PNL Florin Roman a susţinut, marţi, într-o postare pe Facebook, că deputatul

Românii vor putea merge în Turcia doar cu buletinul din această vară

Wall-Street.ro acum 24 minute
Cetățenii români nu vor mai avea nevoie de pașaport ca să călătorească în Turcia. Astăzi, în Monitorul Oficial al Turciei, a apărut o nouă lege prin care românilor li se vor permite accesul în țară pe baza cărții naționale de identitate. Conform Dig

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum o ora
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum 25 minute
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 3 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Mesaj RO-Alert în Sinaia, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Sinaia au transmis, marţi, unm mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în oraş. ”A fost transmis mesaj RO-Alert în oraşul Sinaia, str. Furnica, pentru avertizarea populaţiei cu privir

Zelenski propune ca forţele armate ale ţărilor NATO vecine să intercepteze rachetele ruseşti deasupra teritoriului ucrainean. El se plânge că deciziile occidentale legate de livrarea de armament se iau prea greu şi ajutorul întârzie chiar şi un an

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere partenerilor occidentali să se implice mai direct în război, ajutând la interceptarea rachetelor ruseşti deasupra teritoriului Ucrainei şi permiţând Kievului să folosească arme occidentale împotriva

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 54 minute
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Final de linie: După 20 de ani în România, BRD Finance vinde tot şi încetează activitatea. Ce se va întâmpla cu toate creditele clienţilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ „La 31 martie 2024, BRD Finance IFN SA se află în proces de vânzare a întregului său portofoliu de credite. Conducerea intenţionează să înceteze activitatea“, potrivit BRD ♦ BRD Finance, controlată în proporţie de 49% de BRD-SocGen şi 51% de SG Fi

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 6 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Vremea

București
acum

23°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°