Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mituri despre alimente şi diete

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 1 mai 2010 ·

Să luăm, de pildă, afinele. Sunt considerate "superalimente", "superfructe", datorită nivelului lor foarte ridicat de antioxidanţi - molecule despre care se spune că ne protejează de cancer. Dar, în realitate, deşi afinele domină lista alimentelor bogate în antioxidanţi, acestea conţin din plin doar un singur tip de antioxidant, antocianina, care se regăseşte şi în alte fructe, cum ar fi strugurii, în special cei roşii.

Există însă şi alimente cu conţinut mult mai mare de antioxidanţi decât fructele, cum este ciocolata neagră. Încă un amănunt despre fructe: nu le ţineţi în frigider! Specialiştii din Oklahoma au constatat că, de pildă, pepenele roşu ţinut la tempe­ratura camerei mai multe zile îşi măreşte cu 20% conţinutul de licopen şi de betacaroten (ambii antioxi­danţi), iar bananele şi piersicile sunt mai hrănitoare dacă sunt ţinute la 20 de grade Celsius.

În privinţa legumelor, nu toate îşi pierd calităţile nutritive prin preparare. Este cazul morcovilor, care prin preparare eliberează de trei ori mai mult betaca­roten, antioxidantul care protejează pielea. De asemenea, nu numai vegetalele colorate sunt bogate în vi­tamine şi substanţe nutritive, ci şi cele albe, cum este varza albă, de pildă, care conţine vitaminele A, B, C şi K, calciu, fier şi fibre, sau conopida, bogată în anti­oxi­danţi, vitamina C şi folaţi.

Un alt mit spune că alimentele degresate sau cu un conţinut redus de grăsimi ne ajută să slăbim. Şi acesta este un mit. Fie că este vorba de un baton cu cereale, de un iaurt sau de alte alimente procesate ce au pe etichetă indicaţia unui conţinut "zero" sau minimum de grăsimi, aceste produse conţin în schimb mult zahăr, carbohidraţi şi tot soiul de îndulcitori sintetici care dau un conţinut caloric cât un aliment sau un meniu bogat în grăsimi. Specialiştii sunt de părere că, în loc să ne minţim cu astfel de produse, m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în ţară

Mediafax acum 34 minute
„În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internaţional pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de c

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 29 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Polițiști de frontieră atacați cu cuțitul, de traficanți de migranți, în Timiș. Au fost trase focuri de armă

Press Alert acum 24 minute
Foto: Arhivă Incident violent în noaptea de marți spre miercuri, într-o parcare de pe autostrada A1, în Timiș, în care au fost implicați polițiști de frontieră care pregăteau un flagrant pentru destructurarea unei rețele de trafic de migranți. Atacu

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum o ora
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum o ora
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 2 ore
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°