Mesajul a fost trimis. Multumesc!

V. Mocanu: Vom interveni imediat daca intoarcerile rromilor nu au fost voluntare (Video)

Publicat in Ziare.com, vineri 27 august 2010 ·

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a prezentat vineri principalele concluzii ale vizitei efectuate in Franta pe tema repatrierii rromilor si a respectarii dreptului lor la libera circulatie pe teritoriul Uniunii Europene.

"Romania a sustinut si continua sa sustina ca orice masura promovata si aplicata de administratia franceza trebuie sa se desfasoare in cadrul larg al principiilor drepturilor omului si principiului liberei circulatii. De asemenea trebuie avuta in vedere si legislatia din cele doua state", a declarat Valentin Mocanu intr-o conferinta de presa.

Acesta a subliniat ca Romania isi exprima in mod ferm determinarea de a proteja drepturile cetatenilor sai si ca va declansa imediat toate procedurile legale in cazul in care exista semnale ca drepturile unor cetateni romani au fost incalcate.

Daca vor fi incalcate drepturile cetatenilor sai, Romania va reactiona imediat

"S-a folosit frecvent termentul expulzari, dar din punct de vedere oficial din date reiese ca au fost intoarceri voluntare ale cetatenilor romani pe teritoriul tarii. Daca exista orice semnal ca aceste intoarceri volutare s-au petrecut in alt mod vom interveni imediat in sprijinul acordat cetatenilor romani", a precizat secretarul de stat.

In opinia oficialitatilor romane, principala modalitate de solutionare a acestei probleme este dialogul si colaborarea bilaterala intre cele doua state, dar si tripartita, prin implicarea autoritatilor UE.

In acest sens, vizita abia incheiata a delegatiei Romaniei la Paris a fost un prim pas, iar cu acest prilej partea romana a subliniat ca in urma analizelor facute se constata "necesitatea eficientizarii masurilor de incluziune sociala a cetatenilor de etnie rroma, si coordonarea politicilor" atat in interiorul Romaniei cat si in relatia cu partea franceza sau ori

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°