În principiu, indiferent de cine va câştiga alegerile din această toamnă, sarcina viitorului guvern ar trebui să fie găsirea răspunsului la singura întrebare care contează dacă vrem să supravieţuim în UE: Cum se pot reforma România şi economia naţională pentru a face faţă constrângerilor asumate prin Tratatul de Stabilitate Fiscală? În mod straniu, liderii USL tac asupra acestui subiect, dar vorbesc despre „patriotism economic''. Semn rău.

USL şi-a lansat „programul economic'' la sfârşitul lunii mai 2011, la mai bine de două luni de la adoptarea Pactului Euro-Plus care fixează constrângeri draconice în materie de politică fiscală şi bugetară pentru statele membre ale zonei euro şi pentru cele care vor să adopte moneda unică. Scopul acestor constrângeri este să reducă decalajul de competitivitate între statele din nordul Europei şi cele din sud, care reprezintă una din cauzele profunde ale crizei datoriilor suverane. Economia românească este, din toate punctele de vedere relevante, similară cu cele din sud (Grecia, Italia, Spania, Portugalia) şi de aceea, politicienii români ar trebui să fie foarte interesaţi de reformele pe care aceste state s-au angajat să le implementeze pentru că de succesul lor depinde nu dezvoltarea economică a României, ci supravieţuirea ei.

Cu toate acestea, în respectivul „program'' USL nu există nici măcar o menţiune cât de vagă la corelarea politicilor economice româneşti cu cele europene. Această lipsă de interes pentru o sincronizare absolut necesară cu Europa ridică semne de întrebare serioase cu privire la onestitatea şi buna credinţă a asigurărilor date de liderii USL că vor sprijini ratificarea în Parlament a Tatatului de Stabilitate Fiscală semnat la începutul lui martie de preşedintele Traian Băsescu la Bruxelles.

Motivul acestei îndoieli îl constituie faptul că în vreme ce pactul conţine constrângeri foarte stri