De partea cealaltă
Coboară din maşină, ocoleşte până în dreptul celeilalte portiere, o deschide, aşteaptă câteva secunde, îşi arcuieşte braţul într-un gest larg, moale, zâmbeşte, apoi o închide, ia geanta din portbagaj şi urcă treptele din faţa casei. Bate de trei ori cu inelul greu, metalic, în capul de leu de pe uşă, uşa se deschide şi, în golul rămas, prin care se vede holul, cu o oglindă mare, rama oglinzii gravată cu modele complicate, imposibil de distins, şi cuierul cu măsuţa pentru telefon - Alex, majordomul. Schimbă câteva cuvinte, nu, nu vrea să mănânce, doar două ceşcuţe cu ceai verde şi biscuiţi. Îşi scoate pălăria, îl lasă pe Alex să-i ia pardesiul, mimează un gest galant, cu ambele mâini întinse în dreptul umerilor, degetele apucă aerul, apoi agaţă o a doua haină, invizibilă, în cuier. Întră în bucătărie, deschide mai multe dulapuri până găseşte un castron, scoate din buzunar o cutie mică, mâncare pentru pisici, pune mâncarea în castron şi castronul jos, pe podea, în dreptul ferestrei; după alte câteva clipe, ia o tăviţă roşie, adâncă, o umple cu apă şi o aşează alături, rămâne aşa, aşteptând şi privind mulţumit.
Păşeşte în salon, potriveşte o placă pe acul patefonului şi, în timp ce placa începe să se învârtă şi aerul vibrează uşor, lent, în ritmul melodiei tărăgănate, moale şi totuşi plăcută, se aşează pe canapea, îşi aprinde o ţigară, aşteaptă, întinde chibritul aprins, aşteaptă iar, zâmbeşte, îl stinge cu un gest scurt, din încheietură. Alex intră cu ceaiul aburind şi tava cu biscuiţi, aşezându-le, i se pare că-i vede buzele mişcându-se, câteva cuvinte, se poate să fi fost în franceză. Toarnă în ceşcuţe şi-l întreabă dacă să-i mai aducă ceva. Nu. Până la cină se poate retrage. Să-i spună bucătarului să pregătească ciuperci în sos de smântână şi ouă umplute. Atât.
Se ridică şi deschide un sertar, ia un album cu fotografii, s