După ce în şedinţa de ieri a fost acuzată că a luat apărarea Elenei Udrea şi a Monicăi Iacob-Ridzi, colegele sale de partid, Roberta Anastase este, astăzi, contestată oficial. PNL şi PSD au cerut ca Anastase să fie suspendată din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, timp de 30 zile. Anastase este acuzată de comportament abuziv la şedinţa de ieri a Camerei.
Liberalii şi social-democraţii au depus o plângere la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor împotriva Robertei Anastase. Parlamentarii PNL şi PSD au cerut ca Anastase să fie sancţionată potrivit Regulamentului pentru modul abuziv în care a prezidat şedinţa de ieri a plenului Camerei Deputaţilor. "Una dintre sancţiuni este neparticiparea la şedinţele plenului timp de 30 de zile", a precizat deputatul PNL, Eugen Nicolaescu, unul dintre parlamentarii care au depus plângerea la adresa preşedintei Camerei Deputaţilor.
Deputaţii PNL şi PSD au părăsit, ieri, şedinţa de plen a Camerei, din cauză că Roberta Anastase a refuzat să continue dezbaterile pe raportul Comisiei de anchetă a ministrului Turismului, Elena Udrea.Anastase susţinea că timpul alocat dezbaterilor a expirat. Liberalii şi social-democraţii spuneau că întârzierile se datorează discursului prea lung al Elenei Udrea. Retragerea parlamentarilor PSD şi PNL din plen a adus la suspendarea şedinţei.
Liberalii o acuză pe Anastase că o apără pe Udrea
"Preşedintele comisiei avea 40 de minute să prezinte raportul, apoi ministrul Turismului avea 10 minute şi grupurile parlamentare câte 10 minute. Din păcate, Roberta Anastase a permis ambilor vorbitori să se abată, şi cu atât mai mult doamna Udrea, care a tras atât de mult de timp, încât timpul alocat acestui subiect a expirat", a explicat Eugen Nicolaescu nemulţumirea PNL şi PSD legată de şedinţa de ieri.
"Atitudinea Robertei Anastase de ieri a f