Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăriceanu, vot cu peripeţii

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 31 mai 2008 · ·

Premierul s-a prezentat, astăzi, la vot cu toate documentele de identitate şi consideră că era responsabilitatea membrilor biroului secţiei de votare să vegheze la respectarea procedurilor de vot şi să atragă atenţia dacă acestea nu erau respectate, se arată într-un comunicat al Guvernului. Sursa: Sorin Antonescu

"În legătură cu situaţia creată astăzi cu ocazia exercitării votului de către primul-ministru facem următoarele precizări: premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a prezentat la vot ca orice cetăţean, având cu sine toate documentele de identitate. Primul-ministru consideră că era responsabilitatea membrilor biroului secţiei de votare să vegheze asupra respectării întocmai a procedurii de vot şi să-i atragă atenţia în cazul în care aceasta nu ar fi fost respectată", se arată în comunicat.

Premierul a votat, potrivit membrei comisiei de votare căreia i-a înaintat documentul de identitate, cu cartea de alegător, document care nu figurează pe lista celor acceptate de AEP, însă preşedintele secţiei de votare susţine că premierul a votat cu o carte de identitate provizorie.

Membrul comisiei de votare care i-a înmânat premierului Călin Popescu Tăriceanu buletinul de vot susţine că şeful Guvernului a folosit cartea de alegător, preşedintele comisiei declarând că, în aceste condiţii, votul nu este valid şi că va sesiza Biroul Electoral de sector.

Acesta a precizat că, potrivit instrucţiunlor furnizate iniţial, cartea de alegător nu putea fi folosită pentru vot, dar că preşedintele comisiei i-a comunicat verbal că i s-a transmis de la primărie că acest document poate fi totuşi acceptat.

Cu toate acestea, preşedintele comisiei, Florin Chelu, a declarat presei că votul pe baza cărţii de alegător nu este permis, dar că el crede că premierul a votat cu o carte de identitate provizorie, deoarece s-a mutat recent

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 51 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 52 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 29 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 37 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°