Soluţia noastră constă în oferirea a cel puţin trei voturi pentru alegerea unui şef de stat apartinic, care nu face parte din vreo alianţă sau structură politică.
Declaraţia a fost făcută, vineri, de deputatul Igor Dodon, fost candidat la primăria municipiului Chişinău, care a anunţat decizia de a pleca din PCRM împreună cu alţi doi colegi de partid: Zinaida Greceanîi (fost premier) şi Veronica Abramciuc, transmite Moldpres.
Dodon a spus: “venim cu o ultimă soluţie pentru reformatarea puterii şi alegerea şefului statului, pentru a preveni declanşarea alegerilor anticipate”. “Vom pune capăt jocurilor politice. De azi, discuţiile trebuie să urmeze un cu totul alt format şi rămîne să vedem în ce măsură această soluţie va fi înţeleasă şi acceptată de formaţiunile politice din Parlament”, a spus deputatul.
În opinia lui Dodon, aceasta este unica modalitate de a găsi un consens larg în Legislativ în chestiunea alegerii şefului statului. Deputatul a lansat o invitaţie şi altor comunişti să-i urmeze. El a opinat că acest pas nu este o trădare faţă de PCRM. Dodon a adăugat că nu va critica partidul comuniştilor şi îl consideră şi în continuare pe Vladimir Voronin drept cel mai puternic lider politic din Moldova.
Vladimir Voronin a declarat, azi, că cei trei deputaţi şi-au pierdut demnitatea şi că plecarea lor din partid nu este o problemă pentru ceilalţi membri.
Soluţia noastră constă în oferirea a cel puţin trei voturi pentru alegerea unui şef de stat apartinic, care nu face parte din vreo alianţă sau structură politică.
Declaraţia a fost făcută, vineri, de deputatul Igor Dodon, fost candidat la primăria municipiului Chişinău, care a anunţat decizia de a pleca din PCRM împreună cu alţi doi colegi de partid: Zinaida Greceanîi (fost premier) şi Veronica Abramciuc, transmite Moldpres.
Dodon a spus: “venim cu o ulti