Tanti Nataliţa s-a apucat de această îndeletnicire la 26 de ani, fiindcă avea nevoie de bani să-şi crească cei doi copii.
A trăit în buricul satului, cum îi place să spună. În locul unde tradiţia şi obiceiurile populare au dăinuit până târziu. De copilărie, îşi aduce aminte ca fiind cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale. „Atunci, nu ştiam de nicio grijă. Aveam de toate. Parcă şi aerul era mai curat. Băteam dealurile astea. Mergeam la şezători. Ascultam poveşti spuse cu mult har de bătrânii satului”, îşi aminteşte Filofteia Stana. Dragostea pentru brodat, pentru ţesutul la război a venit mai târziu. Avea 26 de ani, doi copii şi o mulţime de greutăţi care mijiseră la orizont. A hotărât să se apuce de ţesut. „Nu am avut încotro. Trebuia să-mi cresc copilaşii, să-i îmbrac, să-i dau la şcoală. La început, meseria a venit ca o obligaţie. Nu pot să spun că-mi plăcea. Am învăţat de la mama, de la bunica şi, uite, de atunci, lucrez continuu. Nu pot să mă mai las de îndeletnicirea asta. Mi-a intrat în suflet, în sânge”, spune tanti Nataliţa. A lucrat ani mulţi pentru Cooperativa „Arta Populară” de la Izvoare. Produsele de aici, majoritatea executate manual, erau trimise la export. „Ţeseam şi noaptea, la lumina lămpii. Era cerere mare. Acum, parcă s-a pierdut totul. Noroc că mai suntem noi, ăştia pasionaţii, care ducem tradiţiile mai departe, altfel s-ar termina cu totul”.
Străinii apreciază iile româneşti
Iile, ştergarele, cămăşile şi alte obiecte cu motive populare ieşite din mâinile lui tanti Nataliţa au ajuns până în cele mai îndepărtate colţuri ale Europei, ba chiar şi în America. „Străinii apreciază mai mult decât noi obiceiurile româneşti. Mă uit la ei că sunt bucuroşi, cuprinşi de emoţie când văd portul nostru tradiţional, când văd cămăşile noastre înflorate. Mulţi nu le cumpără doar aşa, ca amintire. Se îmbracă cu ele. Le place să fie costumaţi
