Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Le gas du shiste la Vaslui şi mai puţin la Huşi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 martie 2013 ·

Aş hi vrut să scriu câte civa despre femeia cu găina să vî iexplic ce-i în capul ei, dar amân pientru că pi la noi la Huşi, dar mai ales la Vaslui au ieşit, de prin ocniţe şi cotruţe toţi handicapaţii să facă protest.

Fără leac de supărare, a vrai dire, nu trebuie să ne jucăm de-a mijoarca despre gazele de shiste , sau de şist cum se spune pe româneşte. Parcă traşi cu şfară s-au împărţit în două tabere, se stuchesc tot timpul fără să ştie de ce. Unii sunt pentru exploatatea gazelor de şist, alţii împotrivă. Nimeni nu prişepe de şe şi nici nu vrea să ştie.

Eu am înşercat să le explic cum că sunt cam prea săraci ca să ţină coada sus, că trebuie să prişapă întâi diespre şe este vorba şi apoi după să sară la protest.

Noi, în Franţa, când nu ne prişepem întrebăm. Din prişina asta avem oameni învăţaţi, speşialişti. Apoi Chevron nu este un magazin mixt sătesc ci o firmă pieste lume, cu multe şantiere şi fără nici un necaz.

Dar “şe ştie ţăranu ce-i aia şofranu”, degeaba le spun eu. Şi la nepoţii mei şi la o verişoară nemăritată care tot umblă creanga. Fraţilor, aţi avut alegeri, aveţi oameni învăţaţi care vă reprezinte. Lăsaţi-i pe iei cu politica şi cu interpretările.

La noi, în Franţa, când se votează ceva nu mai crâcneşte nimeni. Un député saisie le président de la Chambre de commerce et d’industrie şi gata, s-a terminat. La noi toţi sunt deştepţi.

Nimic nu se rezolvă şi se mai pierde şi timp. Deşi am aflat că atunci când îi ia cu autobuzul la miting la Vaslui, ca să protesteze le dă şi câte un ban de buzunar, ca să aibe pe acolo. La fel le dă şi la ăia care sunt de accord cu gazelle.Nişte proşti, şe mai vorbă!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 21 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 59 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 59 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°