Secretarul de Stat american, John Kerry, a sosit ieri după-amiază la Chişinău, unde avea întâlniri cu preşedintele ţării, cu premierul şi cu preşedintele Parlamentului. Avionul şefului diplomaţiei americane a aterizat la Chişinău cu două ore mai târziu decât era prevăzut.
După întâlnirile cu preşedintele Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, Kerry a mers la Cricova, unde avea o întâlnire cu producători de vinuri. Autorităţile moldovene au sporit măsurile de securitate în Chişinău, cu ocazia vizitei secretarului de Stat american, John Kerry. Poliţiştii au fost mobilizaţi la câţiva metri distanţă unul de celălalt în centrul Chişinăului, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, iar o panglică imensă nu le permitea locuitorilor capitalei moldovene să treacă prea aproape de stradă, relatează Mediafax. Aceste măsuri de securitate au fost luate cu câteva ore înainte sosirea la Chişinău a şefului diplomaţiei americane. Vizita lui John Kerry a avut loc în cadrul unui turneu de patru zile în Europa şi Orientul Mijlociu, în perioada 3-6 decembrie.
Secretarul de Stat american, John Kerry, a sosit ieri după-amiază la Chişinău, unde avea întâlniri cu preşedintele ţării, cu premierul şi cu preşedintele Parlamentului. Avionul şefului diplomaţiei americane a aterizat la Chişinău cu două ore mai târziu decât era prevăzut.
După întâlnirile cu preşedintele Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, Kerry a mers la Cricova, unde avea o întâlnire cu producători de vinuri. Autorităţile moldovene au sporit măsurile de securitate în Chişinău, cu ocazia vizitei secretarului de Stat american, John Kerry. Poliţiştii au fost mobilizaţi la câţiva metri distanţă unul de celălalt în centrul Chişinăului, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, iar o panglică imensă nu le permitea locuitorilor capita