Două observaţii am făcut miercuri seară, în talk-show-ul lui Robert Turcescu şi Ion Cristoiu, când am fost întrebat cum comentez fragmentul de dialog dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă, apărut după arestarea patronului Realităţii TV: acest dialog confirmă că Vîntu este întruchiparea perfectă a ceea ce în engleză se numeşte „con man" şi că vedem, în sfârşit, dimensiunea reală a unui personaj care până de curând poza cu succes cvasitotal într-un finanţist de talie internaţională, un geniu al Bursei care jonglează cu miliardele (sic!) de dolari, speculând cu lejeritate pe oricare din marile pieţe ale lumii, de la New York la Moscova.

Câteva amănunte în plus:

De ce „con man"? De ce nu şarlatan, de ce nu escroc? Pentru că în limba română nu există încă un cuvânt care să descrie perfect prototipul lui Vîntu. „Şarlatan" este prea blând, prea inofensiv pentru dimensiunea pagubelor pe care le-a lăsat în urmă FNI. Şarlatanul e cel cu alba-neagra sau cel care te lasă fără hainele de pe sârmă după ce te-a convins că e un cerşetor care ţi-ar mătura curtea pentru o farfurie de mâncare, nu cel care pune mâna pe sute de milioane de euro, care aduce în pragul disperării zeci de mii de familii, provocând revolte de stradă, încheiate cu maşini incendiate în faţa Guvernului, şi destabilizând economia unei ţări.

„Escroc", pe de altă parte, nu acoperă pe deplin esenţa tipului de fraudă pe care s-a bazat Vîntu. Pentru un escroc orice metodă este bună pentru a pune mâna pe banii altora: inginerii financiare, documentele falsificate, folosirea de interpuşi care ulterior dispar din ţară. Pentru un „con man", aceste metode sunt mai degrabă instrumente auxiliare, accesorii tehnice care fac posibil transferul banilor dinspre buzunarul tău spre al lui.

„Con man" vine de la „confidence man", un om a cărui principală armă pentru a te fura este încrederea pe care a