În puţinele oraşe în care agenţiile imobiliare mai consemnează creşteri ale preţurilor, acestea au drept cauză doar pretenţiile ridicate ale proprietarilor Scenariul preţurilor în
În puţinele oraşe în care agenţiile imobiliare mai consemnează creşteri ale preţurilor, acestea au drept cauză doar pretenţiile ridicate ale proprietarilor
Scenariul preţurilor în stagnare pentru apartamentele vechi din provincie se repetă şi în cazul apartamentelor noi şi al vilelor. În luna aprilie, singurele oraşe în care s-au înregistrat creşteri ale preţurilor pe acest segment au fost Bacău, Baia Mare şi Satu Mare. Cele mai spectaculoase majorări au avut loc în cea de-a doua localitate, unde valoarea maximă a unui apartament de 4 camere a crescut cu 30.000 de euro (până la 130.000 euro).
De precizat este însă că aceste creşteri există mai degrabă doar pe hârtie, sub forma preţurilor pretinse de proprietari, fără a fi verificate prin tranzacţii concrete. Cristi Ostap, reprezentantul agenţiei Pro House Group din Bacău, este de părere că scumpirile din ultima lună au fost artificiale, cauzate în mare parte de proprietarii care s-au încăpăţânat să ceară mai mult. "Au crescut preţurile, dar nu se vând apartamentele", subliniază acesta.
Mirela Hudac, administrator al agenţiei Maria Imobiliare din Satu Mare, arată, de asemenea, că, în ultima lună, au avut loc foarte puţine tranzacţii pe segmentul apartamentelor noi şi vilelor. Virginia Herţa, reprezentanta agenţiei GMG IMO din Baia Mare, precizează că principala cauză din spatele acestei tendinţe locale o reprezintă restricţiile de creditare impuse de bănci, care face ca oamenii să nu-şi mai permită să plătească atât de mult.
Radu Zilişteanu, analist imobiliar, explică acest blocaj prin reorientarea preferinţelor clienţilor. În a doua jumătate a anului trecut, spune acesta, tot mai mulţi cumpărători s-a