Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termica poate presta serviciul de transport şi distribuţie până în martie 2014

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Aleşii locali suceveni au aprobat ieri încetarea contractului de concesionare către Termica a serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice. Contractul, care expira în data de 24 iunie 2014, va mai fi valabil până pe 31 martie 2014.

De la acea dată, serviciul de termoficare va fi atribuit, la licitaţie, unui alt operator, prin delegare de gestiune.

“Am pus termenul de 31.03.2014 în ideea de a ieşi din iarnă, dar nu avem nici un interes să întrerupem astăzi contractul cu cei de la Termica. Trebuie să fim pregătiţi în orice moment, până la expirarea contractului, să avem un nou operator de termoficare. Graba nu e la noi, ci la administratorii judiciari, care tot cer să scape de acest serviciu. Dacă mâine creditorii decid că nu vor ca Termica să mai presteze acest serviciu, situaţie pe care nu o dorim, dar se poate întâmpla, având în vedere adresele lor imperative, să avem o bază legală să asigurăm căldura şi apa caldă cetăţenilor din Suceava”, a explicat primarul Ion Lungu.

Proiectul a stârnit numeroase discuții pro şi contra, liberalii din Consiliu Local Suceava opunându-se în ambele cazuri şi cerând ca acest serviciu să fie prestat în continuare de Termica sau de un serviciu înfiinţat special în cadrul Primăriei Suceava.

„Pentru ce ne grăbim să anunţăm încetarea acestui contract, când am putea aştepta încetarea lui de drept, la 24 iunie 2014, şi să se aplice oricare altă soluţie care se va dovedi viabilă până atunci. Ce se întâmplă dacă Termica îşi revine şi are capacitatea de a presta acest serviciu de transport şi distribuţie? Din start refuzăm să lăsăm să curgă acest contract care există deja”, a spus viceprimarul liberal Ovidiu Doroftei.

Preluarea serviciului de termoficare de către Primăria Suceava, în condiţiile actuale, este aproape imposibilă, în condiţiile actuale, după cum a explicat Ion Lungu:

„Am trimis o ad

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin PIersic se află în stare gravă

Ziua Constanta acum 22 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”, potrivit medicilor, potrivit Știripesurse.ro. „În cursu

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 48 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 50 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 5 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 14 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 50 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°