Chemoembolizarea este recomandată pacienţilor cu tumori inoperabile sau cu metastaze. Această procedură presupune injectarea unor substanţe chimioterapice, având mai puţine efecte secundare decât chimioterapia clasică.
Cele mai multe cazuri de cancer hepatic sunt depistate în stadiul trei sau patru, când tumorile au dimensiuni mari şi când intervenţia chirurgicală este posibilă la aproximativ 20% din cazuri. Atunci când tumorile sunt inoperabile, se poate recurge la terapii precum chemoembolizarea hepatică.
„Procedura de chemoembolizare este un tratament modern, intervenţional şi este indicată pacienţilor cu tumori hepatice inoperabile sau celor care au ciroză hepatică pe care s-a dezvoltat o tumoare, dar şi celor care au tumori secundare (metastaze) după un cancer la nivelul colonului", spune medicul primar de radiologie şi imagistică medicală Bogdan Popa de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca" din Capitală.
În ce constă procedura
Chemoembolizarea presupune introducerea printr-o puncţie a unui cateter foarte subţire în artera hepatică şi în vasele care alimentează tumoarea cu sânge.
Pe această cale se introduc substanţe chimioterapice care ajung la nivelul celulelor lezate. Oprirea vascularizării ajută la stoparea „alimentării" tumorii.
„Intervenţia se efectuează într-o sală de operaţie dotată cu un angiograf. Acest aparat asigură injectarea unor substanţe care au rolul de a distruge ţesuturile tumorale chiar în interiorul tumorilor hepatice", explică medicul Bogdan Popa.
Unul dintre avantajele procedurii este reducerea efectelor secundare ale chimioterapiei, deoarece cantitatea de medicamente este dozată potrivit pentru distrugerea doar a celulelor afectate, scăzând riscul de afectare a celulelor sănătoase.
Necesită anestezie locală
Chemoembolizarea hepatică se efectuează cu anestezie locală, pacientul