Damascul reclamă declaraţiile "agresive şi aberante" ale oficialilor occidentali, mai ales cei americani, care au devenit tot mai numeroase înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, conform unui comunicat emis luni al ministrului Afacerilor Externe sirian, citat de AFP.
"Declaraţiile agresive ale americanilor şi ale occidentalilor împotriva Siriei au devenit, în mod scandalos, mai numeroase. Acestea coincid cu şedinţa Consiliului de Securitate al ONU, pe care SUA şi aliaţii lor se bazează pentru a face rău Siriei", conform comunicatului difuzat de agenţia Sana.
"Aceste declaraţii aberante coincid în aceeaşi măsură cu loviturile grele date (de către regim) grupărilor teroriste înarmate" în Siria, conform aceluiaşi comunicat. Dar "Siria va continua să se apere împotriva terorismului şi va face să eşueze haosul politicii adoptate de Statele Unite şi occidentali", se mai menţionează în comunicat.
Hillary Clinton, Alain Juppe şi William Hague, şefii diplomaţiilor americană, franceză şi respectiv britanică, vor prezenta în faţa Consiliului de Securitate un proiect de rezoluţie ONU privind Siria, pe care însă Rusia continuă să îl blocheze.
Proiectul reia în linii mari planurile Ligii Arabe care prevede încetarea violenţelor din Siria şi transferul puterii preşedintelui Bashar al-Assad către vicepreşedintele său înainte de a demara negocierile cu opoziţia.
"Suntem indignaţi de atrocităţile şi represiunile comise de regimul sirian şi îndemnăm membrii Consiliului de Securitate al ONU să ia măsurile necesare pentru a opri aceste acţiuni violente", a declarat luni preşedintele UE, Herman Rompuy, în timpul unei conferinţe de presă.
"Statele Unite condamnă, în cei mai fermi termeni, amploarea atacurilor violente şi brutale conduse de regim împotriva propriului său popor", a declara