Ziduri de la periferia oraşului, vagoane de tren, puncte termice, uşi ale scărilor de bloc. Nimic nu scapă de sub mâna grafferilor. Huliganism ar spune unii. Pentru cei ce le-au creat însă e o formă de artă în toată regula. Delimitată undeva la graniţa dintre ilegal şi exprimare artistică, tinerii au preluat graffiti-ul ca pe o modalitate de exprimare. Un cuvânt, o imagine, o semnătură e de fapt o revoltă împotriva sistemului, o nemulţumire faţă de societate. În timp s-a dezvoltat ca o subcultură, Braşovul fiind, alături de Bucureşti, unul din cele mai importante centre în care se exprimă liber, o comunitate de artişti. „E un mod de exprimare, unii se exprimă prin muzică, prin dans. Aici, fiecare îşi exprimă nelămurirea lui, fiecare e cu oful lui, cu ce nu-i place la sistem”, explică Suflici, unul din „maeştrii” braşoveni ai graffiti-urilor.
Alături de Bogdan, zis şi Homeboy, s-a ocupat de-a lungul timpului de „înfrumuseţarea” unui număr impresionant de ziduri şi pereţi din oraş. Din mâna celor doi au ieşit adevărate poveşti în imagini. „De regulă le facem la periferia oraşului. În Uzina 2, la Dârste pe lângă calea ferată, în zone foarte retrase. Nu vrem să stricăm din arhitectura oraşului. Totuşi, când nu ne place un zid sau un perete cum arată, îl mai retuşăm noi un pic, pentru a îmbunătăţi zona. De foarte multe ori, oamenii nici măcar nu observă, atât de bine iese”, explică Suflici.
Dependent de culoare
Mesajul transmis este de cele mai multe ori redat metaforic. Unul dintre proiectele neterminate încă prezintă povestea lui Harap Alb în variantă modernă. „Altul era o idee inspirată de nişte amici din Germania, era legată de dependenţa de culoare. Cu un personaj care stă pe patul de spital şi în loc de perfuzie are un spray băgat în venă. Pe măsură ce lichidul intră personajul se colorează”, explică Suflici. Cea mai mare operă produsă de
