Academicienii moderni stimulează curiozitatea studenţilor prin exerciţii de realitate simulată. Dascălii au ajuns la concluzia că prin metode interactive şi nu prin prezenţa obligatorie au sala de curs plină de tineri.
Academia Navală „Mircea cel Bătrân" din Constanţa foloseşte cel mai modern simulator de navigaţie din România. Într-o clădire a universităţii se află o navă întreagă, cu toate sistemele de navigaţie redate în cele mai mici amănunte. „Putem simula manevre în strâmtorile intens circulate precum Dardanele, Gibraltar, Malaga, Dover, canalul de Suez. Putem exersa, de asemenea, ancorarea în patru porturi maritime româneşti", spune căpitanul şef de lucrări, dr.ing. Adrian Popa, de la Academia Navală.
Programul a fost conceput pentru pregătirea studenţilor la specializarea electromecanică navală, a ofiţerilor de cart din compartimentul maşini, a ofiţerilor secunzi şi a şefilor mecanici. Întregul complex este deservit de 85 de computere, iar studenţii au posibilitatea să se familiarizeze cu echipamentele de la bordul navelor.
Simulatorul este cea mai nouă investiţie a Ministerului Apărării în Academia de la Constanţa, iar profesorii de aici sunt mulţumiţi că au dotări peste cele de la Autoritatea Navală Română şi de la Universitatea Maritimă.
Incendiu şi rău de mare
Simulatorul poate crea senzaţia unei furtuni de gradul 7, astfel încât studenţii pot testa, între altele şi dacă au sau nu rău de mare. De asemenea, se poate simula izbucnirea unui incendiu, prilej cu care se poate verifica cât de bună este comunicarea între cei de pe punte şi cei de la motoare. Paşi siguri către o predare interactivă fac şi profesorii de la Universitatea Bucureşti.
Decanul Facultăţii de Drept din Capitală, Flavius Baias, nu exclude ideea cursurilor mai animate, dar consideră că juriştii, în general, sunt mai conservatori: „Poate această caracteris