Vrei să obţii un aviz psihologic necesar pentru şcoala de şoferi sau pentru atestatul de taximetrist? Nimic mai simplu. Răspunzi la câteva întrebări, completezi un formular şi ai undă verde din partea psihologului.
Tragedia de acum o săptămână petrecută la Cluj, când un bărbat de 48 de ani s-a sinucis, aruncându-se în Lacul Tarniţa, luând cu el şi doi dintre copiii săi, a iscat mai multe întrebări cu privire la modul în care sinucigaşul a reuşit să treacă, de-a lungul timpului, la ambele locuri de muncă, testele psihologice pe care le-a făcut în mod regulat în cadrul vizitelor medicale obligatorii.
Chestionaţi cu privire la dificultatea testului psihologic pe care l-au avut de trecut pentru obţinerea atestatului de taximetrist, mai mulţi şoferi de taxi clujeni au spus că acesta a fost „floare la ureche". „Psihologul nu stă de vorbă efectiv cu tine, să-şi dea seama dacă ai sau nu o problemă. Te pune să completezi un formular, apoi răspunzi la nişte întrebări, te pune la calculator să-ţi testeze viteza de reacţie şi gata! Eşti declarat apt, normal", explică Claudiu Asztalos, un şofer de taxi de 28 de ani.
Taximetrist din Iaşi înjunghiat de o clientă şi lăsat fără maşină UPDATE
La nivelul judeţului Cluj, funcţionează în jur de 20 de cabinete psihologice agreate de Ministerul Transporturilor. „Psihologul realizează mai întâi o anamneză, cel care este testat completează un formular privind detalii despre viaţa personală - despre părinţi, starea civilă, numărul copiilor, dacă obişnuieşte să consume băuturi alcoolice etc", arată psihologul Vincze Szabolcs.
Apoi, se testează toleranţa la stres, vigilenţa, viteza de reacţie, coordonarea între mâini şi picioare etc. Totuşi, Vincze admite că aceste teste nu sunt, de multe ori, concludente. „Depinde şi de sinceritatea celui testat, de mai mulţi factori. Ne putem da seama de debutul unei depresii. Dar